Educaţie

Update BAC 2020. BRAȘOVUL, sub media națională / Premieră după 18 ani: media 10 la sesiunea de toamnă

 

Dacă în sesiunea de vară, județul Brașov a fost pe locul al IV-lea după rezultatele absolvenților de liceu (detalii: Update BAC 2020. Procentaj de promovare mai mic decât în 2019 / BRAȘOVUL, pe locul al IV-lea, totuși ), acum este sub media națională.

Astfel, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020 este de 31,5%, în creștere cu aproape un punct procentual, comparativ cu sesiunea august-septembrie 2019 (30,8%). În județul nostru este de 29,31%, egală cu cea de anul trecut (detalii: BAC 2020. 70% dintre candidați au picat examenul național).

La nivel național, din totalul candidaților promovați (10.858), 7.038 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 3.820 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2019 – 2020 este de 34%. În cazul promoțiilor anterioare, procentajul candidaților promovați este de 27,8.

De remarcat faptul că un candidat din județul Bihor a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Această realizare, în sesiunea de toamnă a bacalaureatului, este o premieră a ultimilor 18 ani. Candidatul este din promoția curentă.  

La Brașov, cea mai mare medie de promovare de acum este 8.48, fiind obținută de un absolvent al Colegiului de Științe ale Naturii „Emil Racoviță”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare