Educaţie

Studenţii primesc bursele şi pe perioada vacanţei de vară

 

Bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar, respectiv pe 12 luni, implicit şi pe perioada vacanţei de vară, au anunţat reprezentanţi de la Ministerul Educaţiei Naţionale. „Urmare a intrării în vigoare, în luna iunie, a Legii 137/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă «pe toată durata anului universitar (12 luni)». În acest sens, după apariţia legii, Ministerul Educaţiei Naţionale a modificat metodologia-cadru de acordare a burselor prin ordinul de ministru nr. 4104/2017 (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 523/05.07.2017, Partea I) şi a solicitat universităţilor, în data de 6 iulie 2017, să opereze modificările care se impun în metodologiile proprii”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.
Astfel, pentru luna iulie 2017, sumele alocate de Ministerul Educaţiei instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru burse vor fi similare cu cele din luna iunie, respectiv de 63.908.245 lei, din care 54.582.957 lei pentru studenţii români înmatriculaţi în ciclurile universitare de licenţă şi master, indiferent de numărul de zile de vacanţă ale studenţilor, urmând ca pentru luna august, cuantumul să fie acelaşi.

Precizăm că la momentul constituirii bugetului de stat pe anul 2017, fondul de burse a fost fundamentat pornind de la durata calendaristică a activităţilor didactice (în medie 8,3 luni), numărul studenţilor bugetaţi şi cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor de 201 lei/lună/student. Odată cu adoptarea Legii 137/2017, durata calendaristică a activităţilor didactice a fost extinsă pe toată durata anului, fiind astfel acoperite şi vacanţele”, se mai arată în comunicatul amintit.
Precizările Ministerului Educaţiei vin după ce Liga Studenţilor (LS IAŞI) a reclamat că bursele vor fi plătite doar în toamnă, pentru că nu au fost alocaţi bani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare