Educaţie

Studenții au protestat la început de an universitar, la Brașov

Studenții au protestat astăzi, la Brașov. Tinerii care stau în cămine s-au declarat nemultumiți de taxele de cazare, care sunt duble față de restul țării, potrivit stirileprotv.ro.


Studenții se plâng că, deși chiria a crescut cu 50 de lei față de anul trecut, în multe cămine condițiile au rămas aceleași sau sunt chiar mai rele decât în trecut. Rectorul universității dă vina pe frigul care presupune costuri mari pentru încălzire.


Pentru un loc în camera cu trei sau patru paturi, studenții din Brașov plătesc 445 de lei pe lună. Pe cei de la învățământul cu taxă îi costă cu 200 de lei mai mult. 


 „Toaletă nu au în cameră. Au baie comună, la fel și dușul. La bucătărie nu au acces, anul trecut nu au avut acces să încălzească nimic. Frigider au de acasă. Noi, părinții punem bani și luăm un frigider”, a declarat, pentru sursa citată, mama unui student.
„Avem opt luni de frig la Brașov când trebuie să asiguram căldură și apă caldă. Nu putem compara condițiile de la noi cu condițiile din alte centre universitare”, a declarat Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania.

Căminele sunt toate ocupate și există chiar o listă de așteptare pentru cazare, potrivit conducerii universității. Video – aici. Vezi și: Un nou an universitar la Brașov / A crescut numărul studenților străini

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button