Educaţie

Mesajul unei mame, despre sistemul de învăţământ! „Rareş are o viaţă de trăit…Viaţa înseamnă şi joacă“

 

Recent, o mamă a publicat un mesaj legat de sistemul de învăţământ românesc, mai exact despre hibele acestuia. Femeia arată, printre altele, că programul încărcat al copiilor nu îi mai lasă să se bucure de viaţă, să aibă pasiuni. Ulterior, în urma reacţiilor şi a sugestiilor primite, a creat un grup pe Facebook pentru părinţii care cred că „schimbarea este posibilă“.

„Dragă şcoală,

Eu sunt Andreea şi sunt mama lui Rareş, un băieţel vesel, empatic şi plin de viaţă. Îţi scriu ca să iţi spun că mi-ar plăcea ca tu să mi-l dai înapoi, cel puţin la fel de bun şi frumos cum ţi l-am dat eu ţie.

Să îţi explic: Rareş e un om, chiar dacă are puţini ani, e un om, tratează-l ca atare! Ţine cont că omul are propriile nevoi şi sentimente şi nu le face să pară lipsite de importanţă, căci un om adult care nu ştie să îşi cunoască şi să-şi respecte nevoile şi sentimentele e un om pierdut şi trist.

Rareş are o viaţă de trăit. Rareş nu are o şcoală de trăit, ci o viaţă. Şi viaţa nu înseamnă doar fişe. Viaţa  înseamnnă şi joacă (sau mai ales joacă la vârste mici). Viaţa înseamnă să mai participe şi la lecţii de teatru, daca asta îi place, viaţa înseamnă să mai şi gătească, să mai şi sape în grădină, să se mai urce şi în copaci, să mai construiască iglu-uri şi să se ascundă în zăpadă, să mai socializeze cu oameni. Când să facă toate astea, draga şcoală, când tu îi ocupi 8 ore pe zi cu studiul, doar aşa de dragul inerţiei?

Rareş se iubeşte pe el aşa cum e. Are încredere în el, are stimă de sine şi nu încearcă să braveze doar de dragul comparaţiilor şi evaluărilor din care e musai să iasă învingător. Nu îi anihila stima de sine, nu îi omorî curajul de a fi el şi nu mai avea pretenţia să fie bun la toate, aşa cum încerci prin veşnicele tale comparaţii! Nu pune presiune pe el! Lasă-l să îşi trăiasca frumos copilăria şi îţi promit eu că îşi va trăi frumos şi restul vieţii. Rares e curios şi curajos să afle lucruri noi, să experimenteze, să creeze. Lasa-i timp să facă asta! Lasă-i timp să fie curios, pentru ca, vezi tu, dacă îi ocupi tot timpul cu sarcini impuse, nu mai are când să îşi satisfacă şi curiozităţile şi încet, încet o să dispară“, se spune la începutul scrisorii, publicată pe site-ul crestemoameni.ro (foto).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare