Educaţie

Liviu Pop, altă IDEE REFORMISTĂ!!! Inspectorii de specialitate se transformă în inspectori pe… arii curriculare!!!

 

Ministrul Educației Naționale, cel poreclit „Genunche”, are în vedere un nou proiect avangardist privind reforma continuă a învățământului românesc…

Prin urmare, Liviu Pop dorește să înlocuiască inspectorii de specialitate, pe fiecare materie, cu inspectori de arii curriculare, așa încât… „să se creeze o transdisciplinaritate”. Așadar, va fi câte un inspector… transdiciplinar pe fiecare nivel de studiu, primar, gimnazial, liceal, cu toate că, așa cum au punctat jurnaliștii de la hotnews.ro, programa școlară nu este (încă) transdisciplinară. 

Drept exemplu, un singur inspector, de „matematică și științe”, va prelua atribuțiile actualilor inspectori de matematică, fizică, chimie și biologie, însă numai pe un ciclu de învățământ. 

Iată explicația dată de domnul Pop pe subiectul menționat, conform sursei citate: „Programa nu are nici o relevanță în acest context (că nu este interdisciplinară –  n.r.), important este să avem inspectori pe arii curriculare, transdisciplinaritatea se predă în aproape toată Europa. Inclusiv elevii de clasa a V-a de anul acesta vor avea peste patru ani proba din matematică și științe. Aria curriculară «matematică și științe» e celula în baza căreia ne organizăm la nivel de minister și de inspectorate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare