Educaţie

BRAȘOV. Trei șaguniști au fost miniștri pentru o zi

 

16 liceeni, selectați de Consiliul Național al Elevilor dintre reprezentanții din toată țara, au petrecut o zi alături de miniștrii din Guvernul României și au asistat la toate activitățile desfășurate de ministru, pe modelul „job shadowing”, unde activitatea elevului-ministru este în oglindă cu activitatea ministrului. 
De asemenea, cei 16 liceeni au asistat la ședința de guvern de miercurea trecută, au participat la evenimentul „Ziua porților deschise”, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, au vizitat Academia Militară şi Muzeul Militar și au participat la o sesiune de semnat documente, organizată de Ministerul de Justiție.
Proiectul „Ministru pentru o zi”, aflat la a treia ediţie, este un exercițiu civic prin care Guvernul României își dorește să încurajeze cultura participativă a tinerilor, să promoveze valorile si principiile democratice și să aducă administrația publică mai aproape de cetățeni.
Trei dintre „miniștrii pentru o zi” sunt elevi ai Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov. La Ministerul Justiției a fost Filip Petru Iana, din clasa a XII-a, la Ministerul Economiei, Teodor Grusea, tot din ultimul an de liceu, iar la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Natanael Toma, elev în clasa a X-a.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare