Educaţie

BRAȘOV. Număr-record de înscrieri, din prima zi, la Universitatea „Transilvania”

 

După doar o zi de înscrieri, numărul candidaților pentru un loc la facultățile Universității Transilvania este substanțial. Potrivit datelor furnizate de prof. univ. dr. med. Liliana Rogozea, prorector şi purtător de cuvânt al Universităţii, luni, 15 iulie, au fost deja 1.623 de dosare depuse. Evident că cei mai mulți – 1.243, sunt candidaţii pentru învăţământul de licenţă zi, 124 sunt pentru învățământul de licență la distanţă şi fără frecvenţă şi 256 la masterat.
Este un număr-record pentru ultimii ani. Spre comparație, în 2018, au fost de trei ori mai puțini înscriși la licență zi (și la masterat.

Cei mai mulți înscriși sunt la Sociologie și Comunicare – 151, la Matematică-Informatică – 149, la Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – 146 și la Științe Economice și Administrarea Afacerilor – 140. La Medicină, Psihologie Psihologie și Științele Educației și Drept, care aveau concurență mare în anii trecuți, aparent sunt mai puțini candidați. Situația se datorează faptului că procesul de înscriere se face online și se realizează în două etape: încărcarea on-line a documentelor și validarea înscrierii. Și așa, Medicina are 116 candidați după prima zi.

Datele complete în fotografia atașată.

Pentru sesiunea de vară, la cele 18 facultăţi sunt disponibile peste 6.200 de locuri, iar dintre acestea, 2.885 sunt bugetate. Taxele de înscriere sunt de 200 de lei, cu excepţia Medicinei, unde taxa este de 250 de lei. „La trei dintre facultăţi, înscrierile se fac doar online, respectiv la Medicină, Drept şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Anul trecut am început la Medicină şi este o modalitate modernă şi pe care o pot accesa foarte uşor candidaţii”, a explicat prof. dr. Rogozea.
Taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2019-2020, pentru studenţii care nu prind un loc bugetat, sunt cuprinse între 3.500 de lei şi 6.000 de lei.
La 15 din cele 18 facultăţi, admiterea se face pe bază de dosar, în funcţie de media obţinută la bacalaureat. La Medicină, la Educaţie Fizică şi Sporturi Montane şi la Muzică, doritorii vor da probe de admitere, aptitudini sau probe practice, programate în perioada 21-23 iulie. Rezultatele primei etape a concursului de admitere sesiunea de vară vor fi afişate în 24 iulie.

Înscrierile la admitere se mai pot face până sâmbătă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare