Educaţie

BRAŞOV. Master de studii rome, program unic în lume

  • IMG_1886_217378.JPG
  • IMG_1888_217379.JPG
 

Braşovul este primul oraş, după Bucureşti, în care a fost prezentat programul de masterat pentru studii rome, un program unic în lume care se va desfăşura din toamnă în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.

Secretarul de stat în cadrul Ministerul Fondurilor Europene – Punctul Naţional de Contact pentru Romi, Ciprian Necula (foto 2 si 3), a fost cel care a venit la Braşov pentru a disemina informaţiile despre acest masterat, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Prefectură. „Este un program unic în lume și pentru prima dată când se întâmplă un master pentru studii rome în care masteranzii vor învăța despre această comunitate într-un mod foarte complex, în toate dimensiunile problematicii rome, în așa fel încât să furnizăm apoi oameni bine pregătiți pentru a dezvolta aceste comunități. Este un pas firesc în România, pentru că avem un număr mare de studenți absolvenți din această comunitate, undeva la 7.000 de persoane. Programul de studii postuniversitare este destinat tuturor absolvenţilor de învăţământ superior, interesaţi de problematica politicilor publice referitoare la grupurile vulnerabile, în special a comunităţilor rome. Se pot înscrie atât candidaţi romi, cât şi neromi. Masterul se adresează tuturor, fără niciun fel de bariere, bineînțeles trebuie să treacă un examen. Scopul este a avea specialişti care să cunoască problematica romilor, diversitatea grupurilor care se regăsesc sub această «cupolă». Unii dintre profesorii care vor preda au fost beneficiarii unor burse doctorale în domeniu, tot la SNSPA”, a precizat oficialul de la MFE, de profesie sociolog.

„Proiectele POSDRU au eşuat, fiindcă au fost făcute din birou”

El a explicat de ce este nevoie de asemenea masterat: „S-a simțit de-a lungul anilor o lipsă de cunoaștere a comunității rome atunci când au fost lansate politicile publice pentru romi, când s-au implementat proiecte. În ciuda programelor şi proiectelor destinate romilor, «problematica romă» nu s-a diminuat, ci este într-o continuă amplificare. Rezultatele modeste sau eşecurile acestor proiecte se datorează, în mare măsură, unei expertize reduse asupra contextelor şi particularităţilor reale ale diferitelor categorii de romi. Eşecul proiectelor POSDRU pe această componentă s-a datorat faptului că au fost făcute din birou. Trebuie pornit de la problemele locale, specifice acelei comunităţi, pentru a identifica şi soluţiona concret impedimentele în accesul la educaţie, la sănătate, la identitate şi cele care blochează dezvoltarea. Considerăm că este absolut important să cunoaștem în profunzime comunitățile ca să ne adresăm acolo unde trebuie. Misiunea principală a masteratului este una aplicativă, urmărim formarea şi perfecţionarea experţilor în domeniul politicilor publice de incluziune socială, cu accent asupra cunoaşterii şi gestionării problemelor cu care se confruntă în prezent comunităţile de romi”.

El a adăugat că, deja a fost o primă sesiune de examene, fiind selectate şase persoane, în proporţie egală romi şi români. Necula a subliniat că speră ca, la sesiunea din toamnă, cele 20 de locuri bugetate să fie ocupate în totalitate, cursurile urmând să se desfășoare la SNSPA București, dar vor fi organizate în aşa fel ca şi masteranzii din ţară să aibă uşor acces.

„Sunt Alina, femeie romă”

„Este important acest masterat, fiindcă merge pe componenta educaţională şi ajută la cunoaşterea identităţii şi istoriei romilor, pentru a-i aprecia pe aceştia aşa cum merită”, a declarat preşedintele Partidei romilor Pro-Europa, Ionuţ Androne, care spune că organizaţia reprezintă comunitatea de romi „la firul ierbii”. La întâlnire a fost prezentă şi una dintre cele două candidate din Braşov, Alina Ursu, profesoară pentru învăţământul preşcolar şi primar: „Am ales ca provocare satul Cutuş, pentru că dacă eu nu mă duc la ai mei să predau, cine să meargă? Soţul meu, majoritar, mi-a spus după 12 ani de căsnicie că sunt un om fără patrie. Am început să citesc, să studiez, să aflu istoria romilor şi vă asigur că nu e deloc exotică. Acum pot să spun: «Sunt Alina, femeie romă, şi cred că educaţia este cheia pentru dezvoltarea comunităţii, pentru ca să ne fie tuturor bine!»”.

Ea declarat că se va înscrie la acest program de masterat pentru romi, pentru că simte că o s-o „întregească în totalitate”: „Cunoscând mai bine istoria mea și a celor cărora am dedicat o mare parte din timpul meu, o să mă ajute să nu mai pun etichete, pentru că și eu îi etichetez pe ai mei — și o să mă ajute să-i înțeleg mai bine și o să se dezvolte gradul acela de empatie de care ai nevoie să-ți îndeplinești o misiune cu succes”.

48 dintre localităţile judeţului au comunităţi de romi

„Mă bucur că Braşovul a fost primul oraş, după Capitală, unde s-a prezentat acest program, dând oportunitatea celor interesați să-și continue pregătirea și să activeze apoi în comunitățile din care provin. Instituţia a fost și va rămâne întotdeauna preocupată de comunitatea romă și de problemele ei. Noi am desfăşurat în perioada 4-8 iulie 2016 o amplă campanie de diseminare/informare la nivelul judeţului Braşov privind programul de masterat „Studii Rome”. Materialul de prezentare a programului a fost transmis către toate UAT-urile din judeţ, dar şi către universităţile din Braşov”, a explicat prefectul Braşovului, Ciprian Băncilă.

Potrivit lui Szasz Marton, coordonatorul Biroului Judeţean pentru romi din Prefectura Braşov, în județul nostru, 48 din cele 58 de localități au un procent semnificativ de populație romă, cea mai mare comunitate, care numără 10.000 de etnici, fiind în cartierul Gârcini din municipiul Săcele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button