Educaţie

BRAŞOV. Facultăţile Universităţii „Transilvania” îşi aşteaptă „bobocii”

 

Absolvenţii de liceu sunt aşteptaţi să se înscrie la cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania Braşov, în perioada 18 – 24 iulie. Sunt disponibile 2.770 de locuri bugetate (dintre care 18 pentru candidaţi de etmie rromă) şi 3.105 cu taxă la programele de licenţă zi. Pentru ciclul de licenţă – învăţământ la distanţă sunt 960 de locuri, iar la frecvenţă redusă sunt 435 locuri. La master zi sunt disponibile 1.292 de locuri bugetate şi 1.760 cu taxă.
Dacă vorbim despre oferta de la licenţă zi, cele mai multe locuri bugetate (fără taxă) sunt pentru facultăţile care pregătesc ingineri. Cea mai bogată ofertă la bugetaţi o are Ingineria Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor – 307 locuri. Multe locuri fără taxă sunt şi la Facultatea de Design de Produs şi Mediu – 293 sau Inginerie Mecanică – 200. La polul opus, cele mai puţine locuri bugetate sunt la Muzică – 30, dar aceasta o facultate vocaţională. Puţine locuri bugetate sunt şi la Drept – doar 46, la Sociologie şi Comunicare – 76 şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – 76. În privinţa locurilor cu taxă, cele mai multe sunt la Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor – 365, Litere – 342, Sociologie şi Comunicare – 276 şi Drept – 254.
 
Doar trei facultăţi cu concurs de admitere
 
Ca şi în alţi ani, facultăţile îşi vor selecta viitorii studenţi pe baza dosarului, în care va conta media de la Bacalaureat, 100% sau într-o proporţie mai mică, fiind luată în calcul şi nota la Bacalaureat la o anumită disciplină, de exemplu. Doar la Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, Muzică şi Medicină candidaţii vor susţine probe practice sau scrise la admitere.
Oferta de programe la licenţă zi este similară celei de anul trecut. La programele de master au fost introduse două noi specializări: una la Facultatea de Alimentaţie şi Turism şi alta la Inginerie Tehnologică şi Management Industrial.
În privinţa taxelor, cele de şcolarizare pentru cei care nu prind loc bugetat la cele 18 facultăţi din Braşov rămân neschimbate – de la 2.500 – 2.700 de lei la 3.900 – 4.200 la Medicină şi 5.500, la Muzică. S-au mărit în schimb taxele de înscriere. Astfel, în funcţie de facultate, la înscriere candidatul trebuie să plătească între 150 şi 200 de lei.
 
Laptop, cazare şi masă, pentru cei cu rezultate excelente
 
„Universitatea Transilvania are un program prin care stimulăm excelenţa şi performanţa. Astfel, toţi şefii de promoţie din licee, din toată ţara, care aleg o facultate la Universitatea noastră vor primi un laptop în prima zi a anului universitar. Dacă vor avea nevoie de cazare şi o masă, le vor primi gratuit. De asemenea, de aceste beneficii au parte şi absolvenţii care au media 10 la Bac, dar şi olimpicii care au făcut parte din lotul olimpic al României şi au reprezentat ţara în competiţii internaţionale, indiferent de rezultatul obţinut. De cazare şi masă gratuită vor beneficia timp de un an de zile în mod sigur. Apoi, dacă îşi vor menţine rezultatele excepţionale, vor fi parte a acestui program în continuare. Încercăm să atragem studenţi tot mai buni şi să le oferim toate condiţiile pentru a face performanţă. Nu cred să mai existe un program similar la o altă Universitate din România”, a explicat, ieri, prof. univ. dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Transilvania Braşov.
Anul trecut, potrivit acestuia, 12 şefi de promoţie din Braşov au ales să studieze la Universitatea braşoveană, la fel şi tânăra care a obţinut singura medie de 10 la Bacalaureat. Toţi sunt studenţi de elită după primul an la facultăţile universităţii braşovene.

Înscrieri se fac şi on-line

Cei care doresc au la dispoziţie şi varianta înscrierii on-line. Trebuie să intre pe pagina Universităţii – unitbv.ro, secţiunea Admitere şi urmează paşii explicaţi acolo. Apoi fişa trebuie printată şi adusă la Universitate, unde va fi verificată, iar candidatul mai trebuie să-şi pună semnătura pe ea.  
Chiar dacă înscrierea se va face în perioada 18-24 iulie, candidaţii olimpici şi rromi vor avea la dispoziţie doar intervalul 18-20 iulie. În 20 iulie va fi afişată lista candidaţilor olimpici şi rromi admişi. În perioada 25-27 iunie vor avea loc probe practice şi scrise la cele trei facultăţi: Muzică, Medicină şi Educaţie Fizică şi Sporturi Montane. Lista candidaţilor admişi – faza I va fi afişată în 27 iulie.
Mai multe detalii privind specializările, locurile oferite, taxele de înscriere şi şcolarizare, condiţii de admitere şi acte necesare înscrierii, pot fi accesate direct de pe site-ul Universităţii: admitere.unitbv.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button