Educaţie

BAC 2025. Ce s-a dat la română

BAC 2025. Ce s-a dat la română

Actualizare

Update BAC 2025. Subiectele complete la română / Ce și cum se punctează

Absolvenții susțin astăzi prima probă scrisă la Limba și literatura română a Bacalaureatului 2025 (detalii aici).

Proba a început la ora 9.00 și va dura trei ore (cu anumite excepții). Candidații puteau ieși din sală după o oră și jumătate de la primirea subiectelor.

Astfel, au „răsuflat” în mediul online și subiectele. De fapt, ele par să fi apărut mult mai devreme, potrivit Edupedu.

De șase ani, la limba și literatura română, subiectele sunt diferenţiate pe filiere şi profiluri doar la cel de-al III-lea. E vorba despre un eseu pe o temă dată, fiind un subiect pentru real, tehnologic şi vocaţional (cu excepţia pedagogicului), altul pentru umanist şi pedagogic.

Astfel, la subiectul al III-lea, absolvenții de la real, tehnologic şi vocaţional (cu excepţia pedagogicului) au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile de construcție (caracterizare) a unui personaj dintr-o operă semnată de Ion Creangă sau Ioan Slavici.

Pe cale de consecință, e plauzibil că cei de la umanist şi de la pedagogic au avut de realizat analizarea relației dintre două personaje, din opere de aceiași autori.

La subiectul al II-lea, candidații ar fi avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, „Domnișoara Nastasia”.

La subiectul I B ar fi fost un eseu argumentativ despre înfățișarea unei persoane – dacă poate sau nu să influențeze succesul acesteia.

Revenim cu subiectele complete și baremele de evaluare și de notare, după ora 15.00, imediat ce vor fi date publicității de Ministerul Educației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button