Educaţie

BAC 2021. Primele rezultate. Dacă vreți să depuneți contestații…

 

Actualizare

Emoțiile s-au risipit. Ministerul Educaţiei a publicat cu puţin timp în urmă rezultatele, înainte de contestaţii, ale examenului de Bacalaureat 2021 sesiunea de vară.

Rezultatele candidaţilor braşoveni, doar în ordinea mediilor, ele fiind anonimizate sub formă de coduri, le găsiți aici.

Știrea inițială

Absolvenţii de liceu, dintre care circa 3.300 de brașoveni, ce au participat la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2021, își vor afla astăzi notele.

Pe myTEX.ro, veţi găsi imediat ce vor fi disponibile, rezultatele candidaţilor braşoveni, doar în ordinea mediilor, pentru că, la fel ca la Evaluarea Națională, acestea sunt anonimizate, pentru al doilea an consecutiv. Acestea vor fi făcute publice până la ora 12.00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, astăzi, în intervalul orar 12.00 – 18.00. Este recomandat să cântăriți bine decizia, deoarece de patru ani este admisă orice contestație, dacă apare o diferență de notare între comisii, nemaiexistând un punctaj minim de la care se modifică nota după reevaluare. Însă admiterea contestației poate aduce atât creșterea dorită, cât și scăderea notei inițiale, ba, chiar mai rău, „picarea”  candidatului, cum s-a întâmplat în cazul colegilor mai mici (detalii: Update BRAȘOV. Un elev a „picat” și cinci au note mai mari cu un punct la Evaluarea Națională)

De altfel, în acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

AICI găsiți subiectele complete și baremele de evaluare și de notare, pentru a vă putea verifica înainte de depunerea contestației

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale (anul acesta, ca și în 2020, au fost echivalate); susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Notele de la bacalaureat sunt cu atât mai importante cu cât cântăresc mult la admiterea în învăţământul superior, cu puține excepții, fiind singurul criteriu pentru intrarea la facultate.

Rezultatele finale vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Credit foto: Digi24


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare