Vânzătorul de iluzii

În toamna lui 2008, președintele de atunci al Camerei Deputaților și șeful Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate s-au întâlnit cu niște oameni care solicitau includerea unei terapii pentru copiii autiști pe lista celor decontate de CNAS. Auzind doleanța, președintele CNAS, instituție care, după cum știm, e pusă a gestiona banii asiguraților în folosul asiguraților, a dat-o la întors, începând să povestească plin de patos despre rolul părinților copiilor cu autism, despre dragostea cu care trebuie să-i înconjoare și despre „îngrijirile individualizate, pentru că totul este particularizat”. I s-a amintit, politicos, că scopul întâlnirii era altul, unul foarte „particularizat”, vorba lui: dacă se poate ca acea terapie să fie decontată de Casa Asigurărilor de Sănătate, punct.  „Sunt aliatul vostru în această problemă, dar costul acestei terapii este foarte greu de cuantificat… Nu puteți spune că nu facem nimic pentru acești copii – consultațiile psihiatrice, logopedia, medicamentele, determinarea IQ-ului, toate sunt decontate… Situația nu e atât de neagră”, continuă să peroreze mai-marele CNAS.  Pe urmă și-a exprimat îndoiala asupra eficienței terapiei, a spus că nu știe cât ar trebui alocat pentru fiecare copil, că nici nu cunoaște numărul celor afectați de maladie și că trebuie să se „documenteze”. Dar are soluția problemei: „Răbdare!”.

Martie 2015. Același personaj, revenit în fruntea Casei Asigurărilor de Sănătate, anunță triumfător că, de la 1 aprilie (știți ce zi e asta, nu?), spitalele care vor mai îndrăzni să ceară pacienților să-și cumpere medicamente sau materiale sanitare pe durata internării vor fi sancționate progresiv, de la reducerea cu 1% a valorii contractului cu casa de sănătate până la rezilierea acestui contract. „Un pacient, când se internează, nu trebuie să fie pus să plătească nimic pentru medicamente sau materiale sanitare. Dacă este pus, atunci trebuie să se întoarcă la casieria spitalului și să solicite decontarea.  Încercăm să reglăm această situație (…). Pacientul poate să reclame în foarte multe locuri astfel de situații, înclusiv la CNAS (firește, dacă are timp și starea de a bate drumurile, de a sta la cozi și de a găsi pe cineva să-l asculte – n. mea). De asemenea, vor fi sancționați și cei care cer coplata pacienților cu bilet de trimitere”. 

Ce să zic, altă „soluție” care, la fel cu prima, nu rezolvă nimic. Ce se fac medicii și pacienții dacă spitalul pur și simplu nu are medicamentele necesare unei boli sau alteia, dacă nu are suficiente materiale sanitare din cauză că nu i se alocă destui bani de către cei ce trebuie să-i finanțeze funcționarea? Rămâne pacientul internat fără tratament? I se dă tratament nu în funcție de boală de care suferă, ci de medicamentele disponibile în spital? E trimis, pur și simplu, acasă, spunându-i-se „ne pare rău, dar din cauza Casei Asigurărilor de Sănătate, a Ministerului Sănătății și a tuturor celor cărora dvs. le plătiți taxe, impozite și alte contribuții nu avem bani să cumpărăm cele necesare tratamentului dvs. și nici nu putem accepta să cumpărați medicamente sau materiale sanitare, pentru că vom fi pedepsiți”? Pentru care variantă optează, oare, cel numit în fruntea  CNAS pentru a ne vinde iluzii? 

P.S. Și coplata oare cine a introdus-o? Nu tot ei, mai-marii unui sistem ce ne buzunărește în fiecare lună și ne oferă în schimb batjocură, aberații și vorbe goale?