Un raționament primitiv

Mi-am amintit o povestioară care – fără a forța prea mult lucrurile – poate descrie și comportamentul statului român față de contribuabili. O familie de țărani avea ca singură sursă de hrană o vacă. Într-o noapte, câinele din curte, iritat de rumegatul vacii, a început să latre. Cei din casă s-au trezit, au încercat să calmeze animalul și, reușind într-un final, au mers iar la somn. N-au apucat, însă, să adoarmă, că iar s-a auzit lătrat din curte. Capul familiei a ieșit din nou și a descoperit cauza iritării câinelui. Și, cu pas hotărât, s-a dus în grajd și a bătut vaca până a omorât-o, neluând în seamă faptul că el și restul familiei nu vor mai avea ce mânca.
Pentru statul român, sursa de „hrană” sunt contribuabilii, care îi asigură banii necesari funcționării instituțiilor sale. Nu știu cine e în rolul câinelui, dar mi-e clar că statul acesta e nervos rău. Și ia măsuri peste măsuri, însă într-o singură direcție – împotriva contribuabilului. România a fost, este și va fi țara cu sute de impozite, contribuții, taxe fiscale și parafiscale, deși fiecare partid care a fost, la un moment dat, la putere, a promis – bătându-se cu pumnii în piept – reducerea numărului lor.  În schimb, am asistat și asistăm atât la majorarea unora dintre cele existente, cât și la introducerea altora. Vezi cota de TVA, eliminarea unor deductibilități, impozitarea suplimentară a unor venituri, mărirea și de 10-15 ori a părții din prețul medicamentelor pe care trebuie s-o achite bolnavii (foarte mulți neavând alte venituri decât biete pensii de 100-200-300 de euro) etc. Culmea, unele dintre ele sunt biruri aplicate unor venituri deja impozitate și unor bunuri provenind din venituri deja impozitate. Este, de pildă, cazul impozitării dobânzilor la depozitele bancare, a suprataxării autovehiculelor „puternice” (adică, așa cum bine observa cineva, pentru un prăpădit de ARO cu care țăranul târâie legumele la piață se plătește la fel ca pentru un Q7) și a celei de-a doua proprietăți imobiliare.
Cu alte cuvinte, supărat că n-are destui bani, statul vrea să-l omoare pe contribuabil, adică tocmai pe acela care-i dă bani! Mai bine s-ar supăra pe propria neputință! Fiindcă, din câte îmi pot da seama – și nu doar eu – nefiind capabili să asigure un grad mai mare de colectare a taxelor și impozitelor, reprezentanții statului judecă la modul primitiv: „Dacă nu strângem decât, să zicem 60% din dări, soluția pentru a avea mai mulți bani este să creștem baza de impozitare și astfel vom strânge 60% din mai mult”. Pentru ei pare a nu conta că populația și agenții economici pur și simplu nu vor mai putea să plătească din ce în ce mai mult, mai ales în condițiile în care câștigă din ce în ce mai puțin. Soluția, mai ales acum, într-o perioadă de criză gravă, este alta: simplificarea legislației fiscale (probabil cea mai stufoasă și para-modificată din Europa) și reformarea sistemului fiscal, astfel încât să crească gradul de colectare. Abia așa s-ar strânge mai mult la buget, iar contribuabilul ar putea și el să respire.