Un angrenaj uriaș (I)

Când savurați aroma de cireșe dintr-o plăcintă sau dintr-o tartă cumpărată din supermarket ori din alt magazin (care o cumpără, la rându-i, din altă parte) știți ce savurați, de fapt? O chestie chimică numită benzaldehidă, care stă la baza aromei artificiale de cireșe. La fel, atunci când vă declarați încântați de gustul irezistibil de unt din popcorn-ul livrat de industria mâncării, se poate întâmpla să dați înalta dvs. apreciere diacetilului – o altă chestie chimică, scoasă, în unele țări de pe piață după ce a fost incriminată că ar fi una dntre cauzele ce duc la boli ale plămânilor.   

Cele de mai sus sunt doar două din miile de exemple ale fenomenului care se cheamă industrializarea hranei, în urma căruia, așa cum observa un specialist în domeniu, a te hrăni a devenit la fel de simplu și rapid ca alimentarea unui automobil cu carburant într-o benzinărie. Economisești timp, ți se spune. Și bani. S-a creat un sistem economic al alimentației atât de eficient încât, la un moment dat, devine înspăimântător. Consumatorul este bombardat zilnic cu atât de multe produse „mai bune” și „mai ieftine”, cu atâtea „promoții” și „reduceri”, cu atâția munți de alimente încât, cumva, liberul său arbitru dispare. Devine o simplă rotiță în acest uriaș angrenaj. Ce este de-a dreptul periculos e faptul că multe alimente ce folosesc ingrediente de sinteză chimică ori modificate genetic conțin tot mai puțini micronutrienți și ajung tot mai puțin compatibile cu fiziologia umană. Soluția? Probabil adaptarea fiziologiei la acest tip de alimentație.  În numele progresului, firește, al comodității și pentru că, dacă lucrurile vor continua așa, nu vom avea de ales…   

Sistemul acesta este unul bazat pe creștere și a devenit de tip industrial. Hrana nu mai este privită drept hrană, ci drept o marfă ca oricare alta. Este și manipulată la fel. Materiile prime sunt achiziționate de acolo unde sunt cele mai mici costuri, sunt livrate în orice loc în care prețul e bun și sunt gestionate precum șuruburile dintr-o magazie de fabrică. Cei ce produc alimentele din aceste ingrediente o fac la fel cum ar face-o dacă ar avea de produs carton asfaltat ori ferestre de mansardă. Totul e standardizat, gustul unui aliment produs astfel e același peste tot în lume. Și totul se supune costurilor. Iar în această ecuație, cel ce cultivă efectiv plante sau crește animale destinate hranei umane este cel mai puțin important. Importanți sunt comercianții, nu producătorii.

(continuare în numărul viitor)