Un act de dreptate

Între atâtea rele, și una bună: Guvernul a hotărât, în fine, să se termine cu așa-numitele pensii speciale și să-i lase fără pensii pe cei pensionați ilegal pe caz de boală. Primilor li se vor recalcula pensiile doar pe baza contribuțiilor pe care le-au vărsat la fondul public de pensii, sistându-se virarea sumelor „de completare” de la bugetul de stat, iar celor aflați în a doua situație li se va opri plata pensiei, în paralel cu verificarea riguroasă a noilor cereri de pensionare pe caz de boală. Asta, după mulți ani în care și cei din actuala coaliție guvernamentală, și foștii deținători ai puterii au acuzat, la unison cu presa și cu o bună parte din opinia publică, șmecheria asta a pensiilor speciale și cazuri flagrante de pensii pe caz de boală acordate unora care n-ar fi trebuit, în mod normal, să beneficieze de așa ceva. În fine, mai bine mai târziu decât niciodată.
Măsura asta este justificată nu prin economiile care s-ar face astfel la buget. Acestea sunt nesemnificative, în raport cu necesitățile de bani ale statului. De pildă, de pensii speciale beneficiază vreo 27.000 de „pensionari de lux”. Numărul celor ce încasează nemeritat pensii de boală este probabil mai mare, dar cuantumul acestor pensii e mult mai redus decât în primul caz. Decizia Guvernului reprezintă, însă, un act de dreptate socială, o reparație morală datorată demult pensionarilor „normali” și celor ce muncesc încă, deși sunt bonavi.
De pildă, cum se simte oare un pensionar care știe că a cotizat la fondul public de pensii o sumă egală sau mai mare decât a unuia „de lux” și ia o pensie de, să zicem, 1.000, 1.200, 1.500 de lei, în timp ce „specialul” umflă 7.000, 16.000 sau chiar 37.000 de lei în fiecare lună? Nu prea bine, nu?  Și de ce această uriașă diferență? Doar pentru că unul a fost, să zicem, inginer-șef într-o uzină, iar altul grefier, judecător, parlamentar sau funcționar public? Poate greșesc, dar mie nu mi se pare deloc corect.
La fel, este realmente sfidător
să-l vezi pe unul pensionat de boală, care va să zică din cauză că nu poate munci de bolnav ce este, dar care lucrează cu sârg 5-6 zile pe săptămână fie la firma lui, fie la a altuia, dând astfel cu tifla atât statului care îi dă pensie, atât oamenilor care duc o boală sau mai multe pe picioare, cât pot, și nu se pensionează, cât și celor pensionați medical pe bune.