Trai, neneacă (II)

Dacă la Poșta Română eventualii disponibilizați vor primi 48 (conform ministrului Culturii) sau maximum 30 de salarii compensatorii (potrivit conducerii acestei companii a statului), există exemple și mai și! Astfel, la Romatsa  – tot firmă de stat – se acordă 60 de salarii compensatorii. Asta, în condițiile în care acolo salariile sunt cu mult peste media bugetarilor și an de an – fie criza cât de grea – se fac majorări ale acestora. Căutând pe internet, am reușit să descopăr că salariul mediu lunar este în această companie de aproximativ 3.000 de euro! Un alt caz care a făcut vâlvă la vremea lui a fost al unui fost director de regie locală din Hunedoara, care și-a aprobat (că doar era director, nu?) un act adițional la contractul de muncă, prevăzând că în cazul încetării raporturilor de muncă trebuia să primească nu mai puțin de… 180 de salarii compensatorii! 
Puși în fața unor astfel de situații, șefii companiilor, regiilor și altor instituții de stat (gen autorități naționale, agenții ș.a.) se apără toți în același fel: „Noi nu suntem bugetari”, subtextul fiind evident: „În consecință, facem ce vrem, cine ce treabă are cu noi?”. Adică, înțelegem noi entitățile astea ar fi doar așa, de formă, ale statului; în realitate, ele sunt feudele șefilor care le conduc și care se comportă ca patroni! De parcă ar fi înființat ei respectivele companii, regii și instituții și ar fi adus de-acasă patrimoniile! Iar dacă, într-adevăr, ar conduce firme private așa cum le conduc pe cele ale statului, atunci mulți dintre ei ori ar fi fost zburați urgent de-acolo, ori ar fi falimentat firmele acelea. Pare a nu-i interesa perfomanța economică, nu plătesc impozite, contribuții la fondurile de pensii și sănătate ș.a.m.d., dar își dau și dau (pe sprânceană, firește) salarii și „stimulente” cu duiumul, cheltuie banii firmelor pe autoturisme de zeci de mii de euro, pe case de vacanță, pe excursii în străinătate, sponsorizează echipe de fotbal… Salarii medii de 3.000 de lei, 5.000 de lei sau 7.000 de lei sunt „normale” pentru aceste instituții și companii de stat. Care se consideră „nebugetare”, repet, deși gestionează proprietatea statului și destule primesc bani de la buget, pentru a li se acoperi pierderile. 
Eu, unul, nu pot accepta și nici înțelege de ce, de pildă, un ins care taie frunze la câini
într-o companie de stat cu pierderi a fost premiat pentru asta, ani de zile, cu un salariu lunar de 13.000 de lei, iar în cazul în care se va face un act – chiar tardiv – de normalitate și va fi demis, va mai fi premiat cu zeci se salarii compensatorii. De aceea, nu pot decât să subscriu intenției Guvernului (care, iată, mai face și lucruri necesare) de a nu mai acorda plăți compensatorii pentru angajații care vor fi disponibilizați, prin concedieri colective, din companiile de stat, lichidând astfel o practică nefastă începută în anii ’90 și continuată de guevrnele care s-au succedat de atunci. Rămâne, însă, de văzut și cum anume va putea fi aplicată intenția, fiindcă, în atâția ani, sistemul acesta de recompense a avut vreme să-și creeze mecanisme de protecție, începând de la contractele colective de muncă.