Taxe letale

Nu știu ce „creativ” este compozitorul campaniei media derulate aproape obsesiv pe posturile de televiziune de temuta Agenţie Naţională de Administrare Fiscală, dar merită toate laudele pentru inspiraţia de care a dat dovadă! Pentru că mesajul care umple toată ziua ecranele televizoarelor este unul cât se poate de adecvat realităţii, mai ales atunci când este citit de o voce din off. „România funcţionează cu taxele tale!” se transformă astfel în „România funcţionează cu taxe letale!”. Iar adevărul acestui slogan îl simţim cu toţii, pe persoană fizică (vorba unui cunoscut om de cultură aflat momentan la relaș) sau pe cea juridică.
E bine că, în sfârșit, autorităţile s-au decis să recunoască evidenţa. Partea proastă este că ne silesc pe noi, contribuabilii, s-o îndurăm.
Între timp, am aflat cine-i firma care a câștigat licitaţia pentru „crearea conceptului creativ” și se ocupă de „implementare”: SC Godmother SRL. Cum ar veni SC Maica Domnului. Spune și asta ceva, nu?
Încă un amănunt: valoarea contractului cu SC Maica Domnului este de 1.370.000 lei plus TVA, la care se adaugă valoarea contractului de difuzare a spotului, respectiv 997.332 lei, de asemenea plus TVA. Merită, zău așa!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

