Editorial

Tariceanu a punctat in meciul cu Basescu

  • logomytex.png
 

Dupa multa vreme in care inregistrase doar victorii, Traian Basescu a primit o lovitura exact acolo unde era cel mai tare: la imaginea publica. Nepresat de nimeni, seful statului a ridicat o minge la fileu, iar premierul Tariceanu a plesnit-o cu sete si a punctat si el o data, dar bine. Sa recapitulam: primul care a vorbit, inca pe la inceputul acestui an despre alegeri anticipate a fost Traian Basescu. Tot el a agitat ideea asta luni in sir, cu orice prilej. Ba a si criticat Guvernul in cateva randuri, plus ca a aratat cu degetul si spre liderii pesedisti ai celor doua Camere parlamentare, tocmai pentru a intari ideea ca alegerile din toamna trecuta au fost bune doar intr-o privinta: ca l-au adus pe el la Cotroceni in locul lui Ion Iliescu. si ca, in rest, n-au dat puterii destula putere, sa zic asa. In fata acestei insistente prezidentiale, partidele din coalitia la guvernare s-au aratat deranjate. Chiar si PD, desi sotto voce, fiindca nu putea comite crima de lezmajestate contrazicandu-si patronul. Dupa ce a vazut ca insistentele sale nu dau rezultate imediate, cum le voia, Basescu a revenit, declarand public ca nu mai e cazul organizarii de alegeri anticipate.
Ei, aici cred ca Tariceanu s-a dovedit, macar o data, mai bun jucator de sah politic. A folosit decizia mult-blamatei Curti Constitutionale de a admite exceptiile de neconstitutionalitate la legile privind reforma justitiei si de a trimite pachetul legislativ inapoi in Parlament, efectuand o mutare pentru care trebuie felicitat: a anuntat ca va demisiona. Eu, unul, cred ca in afara motivatiei oferite de liderul PNL, e vorba si de tactica politica. Desigur, e moral sa demisionezi daca cineva (in acest caz Curtea Constitutionala) te impiedica sa faci ceea ce te-ai angajat sa faci ca sef al Guvernului. si e un gest in premiera, daca nu ma insel, in politica noastra, cel putin in ultimele decenii. Insa, demisia premierului si, implicit, a intregului Cabinet nu modifica decizia membrilor Curtii Constitutionale care au declarat neconstitutionale prevederile de natura a le mai taia din privilegii. Iar alegerile anticipate nu schimba si judecatorii Curtii. Din acest punct de vedere, motivatia oficiala a gestului premierului nu prea sta in picioare.
Sta insa altceva: castigul de imagine al lui Tariceanu si sahul la Basescu, asa cum spuneam. seful statului abia a terminat de declarat ca ideea sa cu anticipatele nu mai e de actualitate si zbang! Premierul anunta ca demisioneaza deschizand iarasi subiectul. Omul de la Cotroceni e la mutare, dar n-are variante bune. Tariceanu l-a dovedit, chiar daca se zvoneste ca a fost intrucatva fortat sa recurga la acest gest de amenintarea cu demisiile ministrilor PD si chiar ale unora liberali. Ce variante are Basescu? Sa contrazica ceea ce a afirmat cu doar 3-4 zile in urma, cand si-a contrazis, de asemenea, declaratiile privind anticipatele, sa-l convinga pe Tariceanu sa revina asupra demisiei, adica sa-i anuleze avantajul (lucru destul de putin probabil, cred) sa-l propuna premier tot pe liderul PNL, sa-l scoata de la naftalina pe Stolojan (prematur, totusi)… or mai fi si altele, dar astea imi vin acum in minte. Sa vedem ce va alege.
Anuntul lui Tariceanu are, zic eu, si alta semnificatie: aceea ca a simtit trendul manevrelor prezidentialo-pediste care incearca sa pregateasca PNL soarta PNTCD. si n-a mai vrut sa incaseze bobarnace, sa i se puna in spate neimplinirile si sa fie transformat in tinta a nemultumirii cetatenilor, in timp ce presedintele si PD isi insuseau faptele bune .


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button