SRI-ul, sa traiti!

Bramburit de cap de atatea „cestiuni arzatoare la ordinea zilii”, cum ar veni, era cat p’aci sa trec peste o stire care s-a strecurat destul de discret intr-un ziar central. Printre atatea declaratii politice belicoase, replici, contrareplici, inundatii, razgandiri, amenintari cu noi biruri, batalii ale lui Traian Basescu si-al PD-ului sau cu Tariceanu si liberalii, ale Aliantei cu Nastase si Vacaroiu, ale Monicai Macovei cu inaltii magistrati ai natiei, inghionteli prin Parlament, pofta de referendum s.a.m.d. … asadar, printre atatea subiecte era sa nu bag de seama un interviu cu un personaj extrem de antipatic, pe care aproape ca-l uitasem: musiu Gheorghe Onisoru, presedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Ei, intr-un interviu, pe musiu Onisoru l-a luat, probabil, gura pe dinainte si-a zis ca a vazut cu ochii sai mai multe procese-verbale in care s-a consemnat ca ofiterii SRI au distrus foarte multe din dosarele pe care Securitatea le-a intocmit romanilor impotriva carora lupta.
Pus in fata acestei declaratii, SRI a emis un soi de raspuns in care, incercand sa se justifice, a scapat un porumbel: „In evenimentele din decembrie 1989, numeroase dosare (aproximativ 100.000) aflate in lucru, care se pastrau in fisetele ofiterilor operativi ai Securitatii, au fost sustrase de persoane neidentificate care au patruns in unele sedii sau au fost distruse de ofiterii de Securitate care se ocupau de respectivele cazuri. Dupa 26 martie 1990, data la care a fost infiintat Serviciul Roman de Informatii, s-a dispus stabilirea situatiei exacte a dosarelor create de fostele organe de Securitate. Cu acest prilej, ofiterii care au distrus dosarele din fisete in decursul evenimentelor din Decembrie 1989 au intocmit procese-verbale justificative”. Repet, este vorba despre dosare pe care politia politica de pe vremea comunismului le-a facut unor cetateni romani care nu aratau fericirea corespunzatoare si nu cadeau pe spate de admiratie fata de „minunatele conditii de munca si viata ” si alte „marete realizari” ale „Epocii de Aur”.
Nu stiu cum judecati dvs. treaba asta, dar mie mi se pare grava. Periculoasa. Si nu-mi prea vine sa cred justificarea SRI. In primul rand, imi sare in ochi faptul ca Serviciul nu ofera o cifra exacta a dosarelor disparute, ci una aproximativa. Nu stie sau nu doreste sa se stie? Eu, unul, mai ca inclin spre a doua varianta, desi n-o exclud nici pe prima, fiindca mi-au ajuns, de-a lungul vremii, pe la urechi informatii despre „competenta” unor sereisti si despre haloimasul pe care-l intretin la locul de munca. De altfel, pompierismul cu care s-a „rezolvat” problema, conform conducerii SRI, adica punandu-i pe ofiterii de Securitate sa intocmeasca niste procese-verbale in care sa scrie ce vor ei ridica mari semne de intrebare. Si inca niste chestiuni foarte importante: chiar au fost distruse toate dosarele care lipsesc? Si ale cui erau? Cine erau subiectii lor? Fiindca una este sa fie parat de amici si urmarit Gica de la Scularie, fiindca atunci cand se imbata injura regimul pe motiv ca la Alimentara nu se gasea decat vin spumos si creveti uscati, si cu totul alta sa aflam ca un politician de succes de azi era alaltaieri un turnator ordinar, care alimenta dosarele rudelor si prietenilor.
Evident, a doua zi dupa interviu, musiu Onisoru a dat inapoi, cu lasitatea care il caracterizeaza. Cica era „obosit” cand vorbea despre SRI si n-a vrut sa spuna ce-a spus, ci altceva. Pe mine, unul, nu ma intereseaza miorlaielile dumnealui. Ma intereseaza, insa, parerea lui Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, pe care o impartasesc: „Eu nu cred ca le-au distrus. Cred ca le-au luat acasa. Este inexplicabil cum atatea dosare nu exista in cartoteca. De exemplu, Ion Iliescu sigur a avut dosar la Securitate. Nu avea cum sa nu aiba”. Bine-bine, nu neg ca or fi fost distruse niste dosare, dar sunt sigur – nu ma intrebati de ce, n-o sa va spun aici – ca multe, foarte multe (si foarte interesante) dintre cele care lipsesc sunt puse bine, iar unele au si fost folosite ca arme ori instrumente de santaj. Iata unde este pericolul!
Si mai sunt de acord cu o afirmatie a lui Dinescu, pe care a si
probat-o cu note din dosarul poetei Ileana Malancioiu: dupa Decembrie 1989, SRI a continuat „munca informativa” a politiei politice comuniste.