Și ce? (II)

Scriam ieri că un succes (destul de improbabil, dacă mă întrebați pe mine, și am să explic de ce cred așa) al moțiunii de cenzură depuse de PSD ar da, în special pe plan extern, un semnal de instabilitate politică, de natură a amâna eliberarea tranșelor de bani de la organismele financiare internaționale cu care avem acorduri de împrumut. Sau chiar la ruperea vreunui asemenea acord. De asemenea, statul român va întâmpina dificultăți și mai mari de a contracta împrumuturi cu dobânzi favorabile de pe piața privată de capital. În plus, dacă ar exista niscaiva oameni de afaceri din afară bântuiți de gândul de-a investi ceva în România, o cădere de Guvern i-ar determina să uite repede ideea.
Apoi, măsuri de austeritate trebuie luate, oricine ar guverna. Criza aceasta are și-o parte bună: impune reformarea – fie și în mică măsură – a statului, a instituțiilor prin care acesta se definește. Statul român cheltuie mult prea mult, cu puțină eficiență. Menține structuri inutile. A vândut pe bani puțini resurse prețioase și unele întreprinderi care au adus bune profituri cumpărătorilor, dar se încăpățânează să țină în proprietate companii și regii care nu produc decât pierderi, care sunt căpușate la maximum și care se numără printre cei mai mari datornici, neplătindu-și de mulți ani obligațile fiscale. Are un aparat birocratic supradimensionat. Are o legislație mult prea stufoasă și prea puțin predictibilă, cu o rată mare de modificări.
Firește, se poate discuta asupra manierei în care se fac reducerile de cheltuieli ale statului. Faptul că se taie otova salarii de bugetari și pensii nu pare multora în regulă. La fel – faptul că, cel puțin deocamdată nu se umblă la acele companii și regii ale statului despre care pomeneam mai sus. Dar eliminarea „pensiilor de lux”, de mii și zeci de mii de lei lunar, ale unora care au contribuit infinit mai puțin la fondul de pensii, și faptul că, după verificări, se vor anula pensiile de boală obținute ilegal sunt măsuri a căror necesitate nu mai trebuie, cred, explicată.
În acest moment, nici PSD, nici PNL nu au interesul să intre la guvernare. De altfel, liderul social-democraților, dl. Victor Ponta, a și anunțat că partidul său „nu este pregătit” pentru așa ceva. Vremurile sunt grele și oricine ar fi la putere e silit să ia măsuri nepopulare. Iar așa ceva strică la imagine, afectează cota electorală și nu mai e chiar atât de mult până la alegerile locale și parlamentare. Vorbăria despre alegeri anticipate nici nu merită atenție. Costă mult, bani nu sunt, iar în acest caz România va fi totalmente blocată luni de zile, timp în care nu vom  pupa bani de nicăieri și ar exista riscul foarte mare de intrare în incapaitate de plată. Deja, iată, suntem între primele 10 țări din lume cu cel mai mare pericol de faliment. Iar cine va câștiga alegerile acelea anticipate, nu prea va mai avea ce administra, ci se va confrunta cu mânia populară. Ce partid ar vrea așa ceva?
Astfel stând lucrurile, eu, unul, nu cred că moțiunea va trece. Dacă, totuși, se va întâmpla, nu va fi decât un nou episod din bătălia politicianistă, care are în comun cu interesele națiunii cât are Baba Frosa din Ciuperceni cu ingineria genetică. Repet, în aceste momente scopul opoziției nu este să scoată țara din criză (că asta nici nu se poate, nu depinde doar de noi, chiar dacă partidele ar avea și bunăvoință, și știință), nici să vină la putere. Nu, scopul lor este să erodeze cât mai mult coaliția aflată la guvernare – menținând-o acolo – astfel încât la viitoarele alegeri și PSD, și PNL să profite cât mai mult. E o tactică politică și atâta tot.