Editorial

Scandalul Tetkron. Protocol de gheaţă, în 8.000 de apartamente. Conducerea Bepco susţine că a investit 34 de milioane de euro în producţia de agent termic

 

Braşovenii din circa 8.000 de apartamente îngheaţă în propriile case, iar mii de copii în şcoli (unii, mai ghinionişti, şi acasă, şi la şcoală), din cauza unui blocaj în triada ce ar trebui să le asigure confortul termic în sistem centralizat: GDF Suez (furnizorul de gaz) – Bepco SRL (producătorul de energie termică şi electrică în cogenerare) – Tetkron SRL (distribuitorul de agent termic, aflat în subordinea Consiliului Local Braşov). GDF a tăiat gazul, fiindcă Bepco nu şi-a plătit facturile, pentru că nu şi-a încasat banii de la Tetkron, circa 15 milioane de lei. De vină ar fi atât faptul că nimeni de la Tetkron nu şi-a asumat răspunderea pentru efectuarea plăţilor, din cauza unui vid de putere, Consiliul de Administraţie nefiind funcţional din iulie, cât şi neaprobarea de către CL, ai cărui membri formează Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) Tetkron, a sumei de 7,6 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor pe reţelele de distribuţie.
În iulie 2010, CL Braşov a încheiat, în cadrul unei şedinţe de plen, un „Protocol de Cooperare pentru Susţinerea Implementării şi Finanţării Proiectului de Construcţie al Unităţii de Producere a Energiei Termice în Cogenerare”. Acest protocol a fost încheiat între Municipiul Braşov, Centrala Electrică de Termoficare Braşov, Banca Comercială Română şi SC Bepco SRL. Pentru punerea în practică a acestui proiect, prin care producţia de agent termic se privatiza, firma Bepco anunţase că a fost găsită deja şi finanţarea, tocmai de aceea protocolul a fost încheiat şi cu o bancă, creditul fiind pentru montarea de motoare termice. În acelaşi timp, partea cea mai păguboasă, distribuţia pe reţele vechi, supradimensionate, a rămas la Tetkron, iar Primăria a demarat un program de reconfigurare şi de reabilitare a sistemului de termoficare, care e încă în curs de realizare, pierderile fiind doar reduse, nu eliminate încă.

În acest context, am solicitat conducerii Bepco răspunsuri care să facă lumină măcar asupra cauzelor şi responsabilităţilor în blocajul care afectează zeci de mii de braşoveni.

Reporter: Garantarea împrumutului de la BCR contractat de Bepco SRL s-a făcut cu angajamentul Primăriei Braşov?

Începând cu anul 2011, Bepco este principalul producător de energie termică pentru populaţia din Braşov, energia termică fiind produsă în centralele proprii. Toate centralele Bepco au fost realizate exclusiv din fonduri private şi credite bancare, iar Municipiul Braşov nu a garantat în nici un fel împrumutul pe care Bepco l-a contractat de la BCR. După cum ştiţi, nici o bancă comercială nu acordă împrumuturi având la bază angajamente, ci doar garanţii ferme! În cazul nostru, acest împrumut în valoare de 34 milioane euro a fost garantat de către acţionari cu toate bunurile lor personale.

Rep.: În cazul în care Tetkron intră în faliment, Bepco împotriva cui se va îndrepta pentru recuperarea sumelor neîncasate? Şi cum, prin poprire de conturi?

Tetkron este operatorul licenţiat de către ANRSC pentru prestarea serviciului de alimentare centralizată cu energie termică în Municipiul Braşov. Starea de faliment este incompatibilă cu menţinerea licenţei ANRSC şi că atare considerăm că este foarte puţin probabil că Tetkron să intre în faliment. Tocmai de aceea, în decursul colaborării de 5 ani, Bepco a făcut eforturi apreciabile pentru a sprijini Tetkron în eficientizarea activităţii sale, atît financiare (Bepco a transferat, sub formă de discount, 80% din profitul sau din toată această perioadă, către Tetkron), cât şi prin transfer de know-how.

Totuşi, în acest caz puţin probabil, Bepco va folosi toate instrumentele legale pe care le are la îndemână să îşi recupereze toate  prejudiciile cauzate de către Tetkron.

Rep.: Totuşi, „Protocolul de Cooperare pentru Susţinerea Implementării şi Finanţării Proiectului de Construcţie al Unităţii de Producere a Energiei Termice în Cogenerare” a fost încheiat în iulie 2010 între Municipiul Braşov, Centrala Electrică de Termoficare Braşov, Banca Comercială Română şi SC Bepco SRL.

Documentul la care faceţi referire este un tip de contract consacrat la nivel internaţional sub denumirea de Contract Direct sau Direct Agreement. Acest tip de contract este folosit şi de instituţii financiare precum BERD şi BEI.

Prin acest protocol, Municipiul Braşov nu oferă garanţii pentru acordarea finanţării, ci este de acord să suţină proiectul prin orice măsuri aflate la dispoziţia sa, în limitele cadrului legislativ aplicabil, cum ar fi de exemplu respectarea prevederii OUG 115/2001, prin care Tetkron va colecta şi va depune într-un cont escrow toate sumele încasate de la consumatorii finali care beneficiază de energia termică achiziţionată de Tetkron de la Bepco.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button