Românii, un popor de „fetițe cu chibrituri”

Pe zi ce trece am tot mai mult senzația că trăiesc pe viu scene din povestea „Fetița cu chibrituri” a lui Andersen. Poate vă mai amintiți cum, stând desculță în noaptea de Crăciun, cu nasul lipit de vitrina unui restaurant – unde erau copii ca și ea, unde era cald și totul strălucea – micuța vânzătoare de chibrituri, căreia nimeni nu i-a arătat nici un pic de milă, a murit înghețată lângă un morman de bețe arse cu speranța că se va încălzi. A doua zi, mulți dintre bogații care au ignorat-o se întrebau de ce nu a ajutat-o nimeni. Modul defectuos, sau i-am putea spune chiar indiferent și inconștient în care a fost gestionată criza economică în România ne-a adus în postura în care trebuie să „completăm” veniturile nu se știe din ce doar pentru a ne plăti facturile la utilități. În timp ce Guvernul a venit cu găselnița reducerii drastice a veniturilor celor de rând, care a fost aplicată pe motiv că unii ar câștiga „bani nesimțiți”, companiile furnizoare de utilități au fost lăsate să-și facă de cap cu tarifele, fără ca nimeni să le ceară socoteală. În timp ce în întreaga Europă prețul alimentelor a fost redus, ba chiar înjumătățit, la noi
s-au dublat, sub diferite explicații, nici una plauzibilă. Și nimeni nu a intervenit! Exemplele ar putea continua cu politica restrictivă de creditare a băncilor, care pare a fi una specială pentru români, comparativ cu concetățenii lor din alte state europene. Astfel, am ajuns să vorbim singuri, să stăm cu nasul lipit de vitrine și să visăm, eventual, să luăm marele pot la 6/49. Privim neputincioși tot într-o vitrină cum de partea cealaltă guvernanții fac pe noi experimente pe principiul logicii empirice: prin încercare și eroare. Am ajuns să vedem scormonind prin containere și pubele bătrâni îmbrăcați decent, care își ascund cu ochii în lacrimi privirea, dacă îi privești consternat de cum s-a ajuns să se trăiască în România. Dramatic este că suntem nevoiți să stăm, asemenea unor fetițe cu chibrituri, cu nasul lipit la vitrina după care se dă spectacolul politic al momentului. Înăuntru, de unde ni se aruncă vreo privire binevoitoare doar când este vorba de un interes electoral, se iau decizii unilaterale care îi lovesc exact pe cei care au mai fost loviți și aduși la limita supraviețuirii. În timp ce veniturile și nivelul de trai „înalt” al nici unui oficial nu au suferit vreo modificare, ba din contră, celor mulți li se reproșează că îngreunează bugetul național și li se cere să facă sacrificii. Privim la un lux pentru care unii ar trebui să facă economii cinci vieți, auzim de afaceri cu sume ce depășesc imaginația unui bugetar obișnuit, privim la o paradă de amante și fițe, iar ceea ce ni se oferă este, eventual, să fim stropiți de limuzina vreunui demnitar. Curând, este posibil ca, tot nouă, să ni se ceară să nu mai respirăm și să-i lăsăm pe guvernanți singuri, cum de altfel s-au și poziționat: ei cu ei, noi cu noi. Spre deosebire, însă, de povestea lui Andersen, guvernanții noștri nici nu vor să observe ceea ce se petrece!