Respect! Măcar atât…

Știți cine e Florin Salam, nu-i așa? Și Oana Zăvoranu știți cine este, și Monica Columbeanu, și Sexy Brăileanca, ba chiar și Sergiu Băhăian, după tam-tam-ul din ultimele zile, și „regele” Cioabă și încă alte asemenea „vedete” ale căror nume îmi scapă acum…
Dar d-na Iana Matei știți cine este? Dacă nu sunteți consumatori atenți de presă, cel mai probabil habar n-aveți. Și nu din vina dvs., în primul rând. Nici eu, mărturisesc, nu știam, până deunăzi. Doamna aceasta nu apare la televizor, la talk-show-uri sau la emisiuni de așa-zis „divertisment”. N-a fost implicată în scandaluri politice, economice sau mondene. N-a candidat la vreo funcție în statul român. N-a făcut promisiuni la televizor, n-a lipit afișe cu chipul domniei sale pe ziduri și stâlpi. Nu frecventează localuri de fițe, nici nu cheamă acasă presa mondenă să-i laude colecția de bijuterii și de haine, nu aranjează cu ziariști s-o „surprindă” plecând la shopping la Milano sau descinzând din limuzină la ușa unei case de bătrâni. Iana Matei este o doamnă azi în vârstă de 50 de ani, care s-a refugiat politic în străinătate după mineriada din 1990. A ajuns tocmai în Australia, unde și-a continuat studiile, obținând o licență în psihologie (în România studiase Artele) și a dezvoltat proiecte privind ajutorarea copiilor străzii.
În 1998, după un concediu petrecut în România, a decis să se întoarcă în țară pentru doi ani, cu gândul să-i ajute cumva pe copiii abandonați, al căror număr spune că o speriase, realmente. Cei doi ani s-au făcut, iată, aproape 12, iar d-na Matei este tot în România. Conduce o organizație non-guvernamentală intitulată „Reaching out”, pe care, în 1999, a direcționat-o spre recuperarea și reabilitarea victimelor traficului de ființe umane. În mare parte, este vorba despre minore vândute și cumpărate precum vitele și forțate să se prostitueze. Datorită d-nei Matei, luptei sale cu traficanții de oameni, peste 400 de tinere duc astăzi o viață normală, după ce au beneficiat de adăpost și hrană, de consiliere socială și psihologică, de școlarizare, reintegrare în comunitate și pe piața muncii.
Pentru munca sa, d-na Iana Matei a avut parte de recunoaștere. Dar nu aici, ci în străinătate: Guvernul SUA, Biroul Națiunilor Unite pentru Lupta împotriva Drogurilor și a Crimei, NATO (ce are o componentă de luptă împotriva traficului de ființe umane) i-au solicitat expertiza și i-au mulțumit pentru colaborare. În 2006, a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA. În 2007, Camera Lorzilor, din Marea Britanie, i-a acordat Premiul pentru Aboliționism. Iar acum două zile, editorii celor 19 ediții europene ale prestigioasei reviste Reader’s Digest au desemnat-o „Europeanul Anului”.
În cei peste 11 ani de când se luptă, prin organizația sa, cu traficanții de persoane, Iana Matei nu a primit niciodată vreun sprijin material din România. Nici de la stat, nici din mediul privat. Nici măcar n-a fost prezentată vreodată, în – repet – peste 11 ani, de oficialități drept o valoare națională, drept un model de viață, deși pentru mulți dintre noi este o mândrie când aflăm că suntem compatrioți cu o asemenea doamnă. N-a primit, până acum, recunoașterea pe care o merita din partea țării sale. E drept, nici n-a pretins-o, spre deosebire de atâția găunoși care cer, atât de zgomotos, să-i admirăm și să ne plecăm în fața lor. D-na Iana Matei și-a văzut, liniștită, de treabă, ca un om normal într-o țară în care anormalitatea face legea. Nu știu Dvs. cum priviți treaba asta, dar eu, unul simt un imens respect față de asemenea oameni.