„Răstoarnă o piatră și Mă vei găsi” (III)

În afară de faptul că primesc bani de la buget pentru salarii și unele investiții, că îi taxează zdravăn pe credincioși, de cele mai multe ori „la negru”, că desfășoară activități economice aducătoare de bun profit, fără a plăti o centimă statului, cultele (și, repet, ca ortodox, mă refer în primul rând la Biserica Ortodoxă) dețin un număr foarte mare de clădiri și terenuri, care nu sunt impozitate nici ele, chiar dacă nu sunt destinate oficierii cultului. Aici iarăși statul judecă diferit față de posesorii mireni de bunuri imobiliare. Și procedează așa fără nici o justificare plauzibilă.   Corect ar fi ca acele clădiri și terenuri ale bisericii care nu sunt destinate în mod expres oficierii cultului să fie supuse aceluiași regim fiscal ca și cele similare ale proprietarilor „civili”. Apoi, cum bine observau reprezentanții unui ONG, cultele achiziționează adesea terenuri și construiesc imobile după bunul lor plac, deși nu de puține ori sunt implicate și fonduri publice, așa ajungându-se – statistic vorbind – ca în ultimii 15 ani să se construiască o biserică la două zile, depășindu-se media de o biserică la mia de locuitori. Asta, nemaipunând la socoteală alte construcții: hoteluri, pensiuni, restaurante, cabinete stomatologice, sedii de radiouri, televiziuni, ziare și-așa mai departe, pentru care, la fel, nu se plătește nimic statului. Om fi noi majoritar ortodocși, dar cred că nici lui Dumnezeu nu-i prea vine la socoteală că există cu mult mai multe biserici decât suma spitalelor, policlinicilor și cabinetelor medicilor de familie. Ați văzut ca și mine, sunt sigur, cătune prăpădite, unde oamenii n-au după ce bea apă și casele stau să cadă, dar lângă ele se înalță falnice ditamai bisericile nou-nouțe, de spui că-s catedrale, iar mai la dos – vila de la țară a popii, crama popii, garajul pentru jeep-ul popii etc.
Firește, sunt și clerici demni de acest nume, care își îndeplinesc cu har, cu trudă și smerenie lucrarea întru Domnul. Dar parcă sunt mai numeroși  aceia care se comportă de parcă ar fi slujitorii Mamonei, nu ai lui Dumnezeu. Sunt călăuziți nu atât de cele sfinte, ci mai ales de lăcomie, desfrânare, avariție, trufie. Din ce au, din ce poftesc să aibă și mai mult. Chiar din sărăcia celui necăjit. Într-o țară cu atâția oameni amărâți, posesiunile cultelor, profitul și bisericile lor de lux pot fi – și deseori sunt – privite ca adevărate sfidări.
Nu e nevoie de clădiri de sute de mii de euro, nici de Catedrală de sute de milioane de euro, nici de numeroase alte posesiuni bisericești pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Într-o scriere apocrifă, Evanghelia după Toma, stă scris: „Împărăția Domnului e în voi și în afara voastră, nu în clădiri de lemn și de piatră. Desprinde o bucată de lemn și Eu voi fi acolo; răstoarnă o piatră și Mă vei găsi”. Oare de ce Biserica creștină numește asta erezie?