Primadona social-democrată

Ha-ha-ha! Asta e fost prima reacție pe care am avut-o auzind înregistrarea audio în care șeful unei campanii electorale ratate, maestrul combinațiilor Viorel Hrebenciuc, discuta cu niște primari pesediști despre cine-ar fi bun de președinte al partidului. „Ce vă pot spune astăzi – în premieră spun – pentru conducerea partidului nu am partipris. Deci astăzi dacă mă întrebați „măi, Hrebenciuc, tu cu cine votezi?”, vă spun sincer că nu știu. O să vin vineri și sâmbătă acasă și poate o să fiu o idee mai deștept. Cred că după Consiliul Național o să fiu foarte deștept pe acest subiect”. Paranteză: președinția PSD urmează a fi tranșată la Congresul partidului; înainte de asta, în perioada imediat următoare va fi convocat Comitetul Executiv, unde ar trebui să se anunțe candidaturile, iar apoi, pe la jumătatea lunii februarie, va fi acel Consiliu Național despre care vorbea dl. Hrebenciuc, unde, printre altele, ar urma să se fixeze data Congresului și să se stabilească modul de organizare al acestuia. Paranteză închisă.
Vasăzică, dl. Hrebenciuc are dileme mari. Nu știe pe cine să susțină. Asta, după ce a tras sfori la precedentul Congres să fie ales Mircea Geoană, după ce l-a ținut în marcaj, să zic așa, vreme de patru ani și ceva, după ce i-a fost șef de campanie electorală și după ce a lansat lamentabila scuză a „conspirației flăcării violete” pentru înfrângerea de la prezidențiale. Că dl. Hrebenciuc a fost cel ce a deschis acest subiect, fără să-l provoace nimeni, fără să-l tragă cineva de limbă pe teme d’astea, para-psiho-pupu! De la domnia sa a pornit nebunia care e mestecată de televiziuni, care a ajuns în presa străină și care, finalmente, a făcut din familia Geoană și din PSD subiecte de ironii ascuțite, ducând cel mai important partid de opoziție și pe ditamai președintele acestuia (și al Senatului, să nu uităm) pe culmile ridicolului…
Ei, în loc să-și toarne cenușă în cap și pentru pierderea alegerilor (fiindcă o fi dl. Geoană principalul responsabil pentru eșecul dureros de la prezidențiale, dar nu e singurul; și șeful de campanie are o parte deloc mică de vină), în loc să-și asume eșecul și să rămână alături – ca un bărbat adevărat – și la greu, nu doar la bine de cel pe care l-a consiliat, cum ar veni, dl. Hrebenciuc face pe primadona abia distribuită în spectacol, care nu știe regia, n-a citit piesa și abia face cunoștință cu restul distribuției. Că nu știe, că se mai gândește, că n-are preferințe, că va fi mai deștept în februarie… În realitate, dl. Hrebenciuc nu e nici pe departe o primadonă ingenuă. Este de obicei scenarist și regizor; foarte rar, atunci când n-are încotro, apare pe scenă, în fața publicului. E maestru în a cădea mai mereu în picioare, chiar și atunci când impresia generală este că “gata, acum și-a furat-o”. Iar impresia asta a dat-o, după știința mea, o singură dată.
Revenind la discuția din care am citat la început, eu, unul, cred cu tărie că ea ajuns la presă cu acceptul sau chiar la indicația d-lui Hrebenciuc. Nu-mi pot imagina vreun primar din zona păstorită de dumnealui care să aibă curajul de-a face asta de capul său. Și mai cred ceva: că lăsând vorbele citate mai sus să ajungă publice, d-sa dă un semnal celor care se gândesc că ar putea candida la șefia PSD: „Nu m-am decis încă pe cine să susțin, sunt dispus la discuții, aștept oferte de la toți pentru a negocia și a vedea pe cine voi susține, împreună cu oamenii mei, și în schimbul a ce”. Asta înseamnă cel puțin două lucruri (așa cum și dl. Hrebenciuc joacă mereu la cel puțin două capete): că și-a dat seama că dl. Geoană nu prea mai are șanse să-și păstreze postul și că se pregătește să cadă și de această dată în picioare.