Piețe fără portocale

În ziarul de ieri am publicat o știre avându-l ca sursă pe liderul Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură „Agrostar”,  care spunea că de dumincă, 25 aprilie, în piețe nu vor mai putea vinde decât persoane fizice autorizate sau firme, iar pentru fiecare vânzare va trebui emis bon fiscal.
Pe de o parte, reglementarea asta nouă (repet, cred că suntem printre țările cu cel mai mare număr de reglementări și cu cele mai multe modificări și para-modificări ale acestora…) este una care frizează absurdul. Cum vă puteți închipui vânzătorii de la tarabă dotați cu case de marcat fiscale și dând bonuri pentru orice vând? O legătură de ceapă de un leu – un bon. Zece frunze de lobodă și-o legătură de ridichi – alt bon. Un kil de spanac – bon. O mână de frunze de leuștean – alt bon, și-așa mai departe. Nu e nițeluș ridicol? Chiar dacă, la rigoare, s-a putea susține că nimic în România n-ar trebui vândut fără facturi, chitanțe, bonuri, eu, unul – și sunt convins că nu doar eu – am văzut piețe și în Germania, și în Austria, și în Italia, și în alte țări europene unde nimeni nu dădea bon fiscal. Și nimeni nu-și făcea probleme din cauza asta. Și, pentru a-și cumpăra o casă de marcat și-a o fiscaliza pe „punctul de lucru”, cât ar trebui să muncească și câtă marfă ar trebui să vândă o familie de bătrânei care își negustorește la piață, cu câțiva firfirei, recolta din grădină? Bașca, trebuie să plătească și taraba. Câte legături de ceapă și usturoi trebuie să vândă? Asta era marea evaziune fiscală, că zarzavagiii nu dau bonuri? Păi, iată, cifre recente indică altceva: anual, din evaziunea cu tutun, statul e păgubit cu un miliard de euro! În domeniul furnizării de servicii de utilitate publică iarăși se sifonează la greu. Mai multe bănci sunt acuzate de manipulare a pieței. Iar exemple din acestea sunt cu duiumul. 
 Pe de altă parte, exemplul cu familia de bătrânei nu este cel mai bun. Piețele sunt dominate nu de producători, ci de intermediari, care îi obligă, în foarte multe cazuri, pe primii să le cedeze mărfurile la prețuri de nimic și care, în plus, cumpără  de la en-gros și de la supermarket pentru a revinde la tarabă. De-aia sunt pline piețele de portocale, banane, kiwi, ceapă din Franța, usturoi din China, mere din Polonia, roșii din Turcia ș.a.m.d. Asta, chiar dacă unele produse de import sunt prezentate drept autohtone…
Așa că, înainte de-a crește vânzările celor ce comercializează case de marcat fiscale, poate că n-ar fi rău ca autoritățile să ia o măsură pur și simplu normală: să îndepărteze intermediarii din piețe și să facă loc producătorilor. Să nu se mai vândă acolo legume și fructe de import, ci doar produse autohtone. Cine vrea portocale și banane, să meargă la magazine care comercializează așa ceva. Ar fi și în sprijinul consumatorilor, și în cel al producătorilor, de care statul își aduce aminte doar când e să le mai ia din bani. De ce, de pildă, producătorii agricoli din România iau probabil cele mai mici subvenții din UE? Și le iau și cu întârziere. Cei francezi, de exmplu, iau de trei ori mai mult. Și ar mai putea întreprinde ceva autoritățile: să nu mai fie puse în situația de a fi obligate să returneze fonduri pentru agricultură primite de la Uniunea Europeană, din cauză că nu le-au cheltuit sau că le-au folosit în alte scopuri.