Perseverare diabolicum (II)

Dl. Victor Ponta și ceilalți aprigi adversari ai cotei unice de 16% ignoră cu dispreț niște cifre. Astfel, în primii patru ani de la introducerea acestui sistem de impozitare produsul intern brut a crescut binișor – de la 58,9 miliarde de euro în 2004, la 136,8 miliarde de euro în 2008. Între 2005 și 2008,  volumul investițiilor străine directe a fost de peste două ori mai mare decât în întreaga perioadă 1991-2004, când sistemul de impunere era progresiv. Tot în 2005-2008 numărul mediu de salariați a crescut cu 585.000, după ce între 2001 și 2004 scăzuse cu 154.000. Drept urmare, introducerea cotei unice a  fost un factor determinant pentru creșterea semnificativă a veniturilor bugetare: 177,3 miliarde de lei în 2008, față de doar 74 miliarde de lei în 2004, la finele guvernării Năstase.
În concluzie, cota unică a stimulat investițiile, atât străine, cât și autohtone, a redus nivelul muncii la negru (aceasta fiind și una dintre explicațiile creșterii notabile a numărului de salariați; se apreciază că 150.000 de locuri de muncă au fost scoase astfel din zona nefiscalizată) și a simplificat sistemul de adminstrare fiscală. În plus, a favorizat rămânerea în țară a forței de muncă și a firmelor românești. Mai mult, din 2005 până în 2008 s-au înregistrat multe cazuri în care conaționali de-ai noștri plecați să muncească în străinătate s-au întors acasă.
Partizanii impozitării în cote progresive au ca suprem argument faptul că aceasta se aplică „în majoritatea statelor UE, precum și în țări dezvoltate din afara Uniunii”. E un argument slab. România nu este o țară dezvoltată. România are nevoie de încurajarea muncii, nu de sancționarea acesteia prin taxare excesivă. Pe urmă, și așa românii sunt supraimpozitați. Ce să le mai ia statul? Dacă adăugăm și contribuțiile sociale, am ajunge, în varianta PSD, probabil la cel mai ridicat nivel de taxare a muncii din Uniunea Europeană! Și, firește, la cel mai mare procentaj de asistați social. De unde bani pentru a-i susține pe aceștia, din moment ce vor fi astfel descurajate investițiile, munca? Cum spunea cineva, în țările dezvoltate se produce, la noi mai mult se consumă… Bașca faptul că în multe asemenea state impozitul doar pare mai mare, fiindcă el include și contribuțile sociale. Dar și veniturile sunt mai mari. Mult mai mari. Dacă impozitezi, să spunem, cu 25% un venit lunar de 2.000 de euro, omului tot îi rămân 1500 de euro, în condițiile în care prețurile alimentelor, carburanților etc. sunt cam ca în România și chiar mai mici. La noi, dacă impozitezi cu același procentaj un salariu de 2.000 de lei (să nu spun cu 48%, cât avansează dl. Ponta pentru „veniturile mari”), omului îi rămân 1.500 de lei, adică vreo 350 de euro. Din care trebuie să plătească statului și contribuțiile sociale, trebuie să achite și facturile „statelor în stat” care sunt companiile furnizoare de utilități, trebuie să și cumpere mâncare pentru familie, ceva haine, medicamente, să achite costurile de transport etc. Se susține comparația cu vest-europeanul care câștigă 2.000 de euro? Evident că nu.

(continuare în numărul de mâine)