Editorial

Pe șest

 

Știați că în puzderia de comitete și comiții mioritice există și o Comisie parlamentară pentru elaborarea Codului Electoral? Nu știați? Ei, uite-acuma știți. Nu vă interesează? Păi, momentan nu, dar s-ar putea să vă intereseze data viitoare când veți fi invitați la secțiile de vot. Pentru că această comisie va elabora noul proiect de reglementări privitoare la modul în care se va vota și la felul în care vor fi aleși primarii, consilierii locali și județeni, președinții de Consilii Județene, parlamentarii și președintele României. Și ține morțiș să facă treaba asta în secret, departe de presa care ar informa opinia publică despre ceea ce – bun, rău – i se pregătește.
Pe scurt, povestea stă așa: acum aproape un an, când Parlamentul decidea înființarea acestei comisii, avea grijă să precizeze că lucrările acesteia „nu sunt publice”, iar „condițiile în care reprezentanții mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia”. Că în regulamentul Camerei Deputaților și în cel comun al Camerei și Senatului scrie negru pe alb „ședințele comisiilor sunt publice, cu excepția cazurilor în care plenul acestora prevede altfel” este, desigur, un amănunt nesemnificativ…
Deunăzi, membrii comisiei au închis, pur și simplu, ușa sălii de ședințe în nasul ziariștilor, sub pretextul că de față cu aceștia „nu se pot lua decizii” și „nu se poate lucra eficient”. La insistențele jurnaliștilor, au urmat alte „explicații”, una mai trasă de păr decât alta: că din 2010 încoace, lucrările nici unei comisii asemănătoare nu au fost publice; că s-a dorit evitarea situației de la Comisia de revizuire a Constituției, când „a fost un show de presă, fiecare coleg a spus ce voiați dvs., presa, să auziți”; că „atunci când e presa de față fiecare face declarații și nu face treabă” ș.a.m.d.
Câteva observații, deocamdată. În primul rând, alăturarea făcută de unii între eficiență și Parlamentul României este oximoronică; e ca și când ai spune „fier de lemn” sau „zăpadă fierbinte”. În al doilea rând, îngrădirea accesului presei la niște ședințe parlamentare nu poate fi justificată decât de situații în care ar fi afectată siguranța națională, alt interes major al statului sau al unor persoane. Ceea ce nu este cazul modificărilor de Cod electoral. În al treilea rând, este aberant să pedepsești presa pentru vina unor parlamentari ale căror guri se trezesc vorbind fără ei. În al patrulea rând, în România sunt în vigoare legea privind transparența decizională și legea privind liberul acces la informații de interes public. Or informațiile despre Codul electoral sunt unele de mare interes public. Și nici un regulament, al nici unei comisii, nu este mai presus de cele două legi. Cel puțin într-un stat realmente democratic, unde guvernarea nu tinde să devină un act conspirativ și unde nu se legiferează pe șest, cum, din păcate, se întâmplă în România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button