Ole, ole, Ceaușescu tot mai e!

Miercuri, Nicolae și Elena Ceaușescu au revenit să ne bântuie. Din zorii zilei până foarte târziu în noapte, oră după oră, am fost bombardați – în primul rând de pe televiziunile de știri, dar și celelalte le-au ținut isonul – cu știri, reportaje și nesfârșite dezbateri despre mare dezgropare din Cimitirul Ghencea, despre „senzaționalele”, „șocantele”, „adevăratele „ și imensele „dezvăluiri”. Prin studiouri s-a perindat toată liota de moderatori, comentatori, analiști, psihologi, parapsihopupu, „vedete” mâțâite, copii de foști nomenclaturiști, ghicitori în stele etc. De pe „teren”, recte de la cimitir și din preajma acestuia, reporteri frenetici dădeau amănunte: macabre, penibile, de tot râsul, de tot râsu-plânsu’, intervievau de zor vajnice gospodine și bravi pensionari care își lăsaseră mâncarea pe foc, amânaseră datul cu aspiratorul  sau își întrerupseseră expedițiile în piață pentru a se rățoi în direct și la reporteri, și la telespectatori, apoi pentru a-l deplânge pe „Cârmaci” și a-i blestema pe cei ce i-au urmat la conducerea țării. „Ehei, pe vremea lui Ceaușescu avea toată lumea servici, leafă, ne dădea apartamente, plus că erau mai ieftine și mâncarea, și mobila… toate, ce mai! Nu erau milionari și miliardari, ca azi, și nici șomeri, nici atâția șmecheri de bani gata, escroci, hoți, criminali”. Cam asta era tema comună a nostalgicilor, care uitaseră sau treceau sub tăcere toate nenorocirile deceniilor de comunism: frică, frig, foame (mai țineți minte ce se găsea de cumpărat atunci în magazinele alimentare? mai țineți minte cozile kilometrice la gheare de pui?), acea dementă industrializare forțată, care s-a răzbunat după 1989, deținuții politic, interzicerea dreptului la liberă exprimare, blocarea surselor de informare ș.a.m.d. Nu de bine ce le era au ieșit românii în stradă atunci, în decembrie… 
Ce nevoie era să se facă atâta circ mediatic, să fim tocați atâta la creier, pe principiul picăturii chinezești? Oare patronii acestor televiziuni regretă atât de mult perioada comunistă? Mă îndoiesc. În acea perioadă n-ar fi putut ajunge nici măcar la 1% din poziția, libertatea de acțiune și averea de acum. Și-atunci, de ce tot acest circ? Nu erau alte subiecte importante de prezentat și dezbătut? Dezhumarea unor rămășițe și prelevarea unor mostre de ADN, pentru analize reprezintă principala problemă din România? Sau relansarea unor teorii ale conspirației? Asta ne doare cel mai rău acum?
Un cunoscut de-al meu, strălucit eseist, care a ales la un moment dat să plece din țară, ajungând la un moment dat la o universitate unde îi învăța, printre altele, literatură franceză pe francezi, a scris prin 1990, un articol în care susținea că nu vom scăpa de fantoma dictaturii comuniste decât atunci când vom fi în stare să nu mai punem atâta patimă, pro sau contra lui Ceaușescu. Atunci când vom putea să ne detașăm de el, nevasta și epoca sa, să le lăsăm în urmă, să discutăm despre asta în mod calm, chiar cu umor, așa cum rememorăm întâmplări neplăcute din armată. Și atunci când va conta mai mult ce facem acum și ce vom face în viitor decât ce a fost în deceniile de comunism. De asta se pot ocupa istoricii. Din păcate, iată că mai avem mult până la acel moment. Ceaușescu încă ne bântuie.