Oameni de onoare…

Unii politicieni romani par a fi descoperit savoarea unei sintagme despre care au impresia ca le confera o aura de noblete: demisia de onoare. Liberala Mona Musca, de pilda, s-a suparat ca ai sai colegi de partid au respins ideea de extractie cotroceana de a convoca un congres extraordinar al partidului, cu scopul de a-l inlocui pe Calin Tariceanu cu pionul Theodor Stolojan, itit la fix de sub pulpana lui Basescu. Ofuscata de esecul acestei manevre, d-na Musca si-a anuntat „demisia de onoare” de la Guvern, si-a pus in scena un intreg show televizat pe tema asta. Mie, unuia, mi-a lasat un gust amar tot montajul asta si mi-a schimbat impresia acceptabila pe care o aveam despre doamna politician in cauza. Pacat…
Ministrul Educatiei si-a prezentat si el „demisia de onoare”, sub pretextul ca Guvernul din care face parte n-a alocat un buget mai mare pentru ministerul sau. Onoare-onoare, dar, desi si-a inaintat tidula cu demisia, continua sa ocupe functia si sa beneficieze de banii si avantajele conferite de ea. In afara de demisie, uite-ministrul-nu e ministrul Miclea n-a reusit sa se remarce decat prin indemnul ca fiecare cetatean al Romaniei sa infieze cate-un copac, sa-l mangaie intensiv pe scoarta si sa-i spuna povesti cu Greuceanu si Alba ca Zapada. Cat despre banii pentru Educatie, acestia ar fi putut, intr-adevar, fi mai multi daca, printre altii, si colegii de partid ai d-lui Miclea din Senat si Camera Deputatilor n-ar tine cu dintii sa-si aloce sume enorme de la buget, sa aiba ce toca pe absolut toate mofturile si pentru a putea plati lucrari facute in bataie de joc inclusiv de clientii politici. Si, la urma urmei, cum spunea liderul unei confederatii sindicale, degeaba s-ar aloca 6% din produsul intern brut invatamantului (lucru imposibil acum, orice argumente s-ar invoca) fiindca, asa cum este el structurat in momentul de fata, banii se arunca
intr-o gaura neagra! Exact cum s-au aruncat atatia ani, in industrie.
Si la Cotroceni a prins moda asta. Acum cateva luni, sotia unui mare afacerist cu tigari „populare”, Anghelescu pe nume, si-a dat „demisia de onoare”, dupa ce sefii cei mari de la fisc au acuzat-o ca a recurs la presiuni si amenintari la adresa lor, pe motiv ca au avut nesimtirea sa-l prinda cu evaziune fiscala pe sotul biznismen. Pana si madam Udrea a glasuit ca onoarea a determinat-o sa paraseasca functia de sefa a Cancelariei prezidentiale si locul caldut de langa Traian Basescu. Vasazica nu aventurile nocturne la Golden Blitz, nu incultura politica (vezi episodul cu „presedintele Republicii Norvegia, membra UE”), nu biznisurile sotului si-ale grupului de interese din care face parte (dom’ Cocos fiind apropiat chiar si cu cel numit de Basescu „seful mafiei personale a lui Adrian Nastase”), nu lipiciul la banii publici pe care consortul il are inca de cand Basescu era primar general al Capitalei. Nici pomeneala! Onoarea, stimabililor, numai si numai onoarea a contat!
Stiti care-i problema cu politrucii care se bat cu caramizile in piept invocand onoarea? Astia seamana teribil cu niste mosi care, vazand pe strada o juna arzoaica, fluiera admirativ si isi spun intre ei: „Mama, ce i-am face daca n-am fi asa de ocupati!!!”. Mosii vorbesc despre ce nu mai pot sa faca, iar
politrucii – despre ce n-au!