O sarbatorire falsa

Asta a fost impresia mea, vazand desfasurarile de forte de ieri, auzind „spici”-urile politicienilor, „reportajele din tara” difuzate la televizor, comentariile prezentatorilor TV si ale invitatilor lor, intrebarile reporterilor – unele realmente cretine – adresate diversilor romani si, in genere, emisiunile dedicate, sa zic asa, evenimentului: o sarbatorire falsa. O colectie de kitsch-uri de la cap la coada. O veselie fortata.
Am vazut, de 1 Decembrie, imagini de-acasa de la Mihaela Radulescu, jucariile copilului ei, printre care casuta unde s-a plans ca e„condamnata” sa intre, vai-vai-vai, spre a-i face pe plac juniorului. L-am vazut si pe reporterul Vasile, si pe Adelin Petrisor, si pe reporterita Sanda, si pe multi alti „ziaristi teve”, analisti si oengisti de serviciu, care parca s-au inteles intre ei sa spuna aceleasi tampenii condimentate cu „aaaa”-uri, „iiiii”-uri si „La multi ani”. Ei au facut cunostinta natiunii cu Arcul de Triumf, ne-au instiintat ca „soldatii defileaza” si ca „sunt mai multe straturi” ale acestei zile. De la ei am aflat de ce nu fac politicienii schimb (???) intre ei, ca „traditia inseamna sa se repete niste lucruri” si „ce face romanul asta”. Unii ne-au spus ca, de fapt, in primul rand e ziua Proteveului si-abia pe urma Ziua Nationala. Altii ne-au intrebat pe noi, romanii, „cum arata romanii?” si ne-au dat si raspunsul: unii arata bine, altii mai putin bine, iar altii cam rau. Deh, fiecare dupa posibilitati…
Am fost asediati de formulari bombastice. Am fost indemnati, de pilda: „Bucura-te ca esti roman! Pentru ca meriti!”. Ce meritam? Sa fim romani sau sa ne bucuram? Si de ce meritam? Mister total! „Astazi suntem o imensa oglinda”… Bine ca, Doamne fereste, nu suntem o imensa chiuveta sau un imens vas de toaleta! „1 Decembrie e ziua unei singure inimi!”… metafora asta s-a tocit inca de pe vremea lui Ceausescu; sau, mai stii, de 1 Decembrie o fi si ziua medicilor cardiologi ori a celor cu boli cardiace. Niste insi au combatut aprig, minute in sir, intr-o emisiune, pe adanca tema „ce-l face pe roman roman”. Pe principiul „fiecare are ceva de zis”, am fost somati sa dam note Romaniei si sa spunem ce-i dorim noi de ziua ei. Am fost asigurati de niste domni gravi ca „supravietuirea e veche la romani”, pe urma niste fufe cu fundurile aproape goale au facut playback „etno”. Niste baieti ne-au condamnat sa ne distram auzind bancuri scremute la care ei se prefaceau ca se prapadesc de ras. O fatuca de-aia in fundul gol, agitand o panglica galbena (colegele ei aveau cate una rosie, respectiv albastra), a simtit nevoia sa zica si ea telespectatorului roman cel mai tare banc: „Romania esti tu!”. Ha-ha-ha, au izbucnit cei din platoul de filmare.
In rest, batalie pe vin fiert si fasole cu carnati, manele si „Noi suntem aici pe veci stapani”, poante de prost gust si tone de platitudini debitate de mai toata lumea, de la taranul din Ceamurlia cu gainile bolnave de „aviara” pana la presedintele tarii. „Unirea nu se face fara jertfa”, „1 Decembrie e o zi a independentei”, „e o zi care intr-adevar reprezinta ceva pentru romani”, „o zi a lui toti pentru unul si unul pentru toti”, „in actul Unirii razbate spiritul vechi al Mioritei” sunt doar cateva exemple.
„Va bucurati de Ziua Nationala?”, l-a intrebat o reporterita pe taranul de la Ceamurlia de care aminteam. „Pai, ma bucur, ce sa fac”, a raspuns el. „Va simtiti patruns de insemnatatea acestei zile?”, a insistat, necrutatoare, fata. „Pai, cum altfel? Ma simt, cum sa nu!”. „O sa fie bine?”. „O sa fie, chiar daca am avut acuma necazul asta cu aviara”. Ce ziceti de asemenea dialog, desprins parca dintr-o antologie a umorului absurd?
Una peste alta, am asistat si anul acesta, de Ziua Nationala, la exercitii de stupizenie si demagogie, la patetisme ridicole, la sfortari penibile de-a „marca evenimentul”. Am vazut oameni care se bucurau la comanda, fiindca asa li se spusese, ca trebuie sa se declare mandri si fericiti, care sarbatoareau fiindca „asa trebuie”, „asa se cuvine”, nu fiindca asa simteau. Si anul acesta, festivismul asta fortat, fals, de fatada, mie, unuia, mi-a lasat un gust amar.