O șansă irosită

Nici nu și-a lansat bine boss-ul Steve Jobs iPad-ul în SUA – știți, tableta aceea PC descrisă drept revoluționară și considerată dispozitivul anului – că din China i-au venit niște vești care trebuie să-l fi indispus la culme. La doar trei săptămâni de la lansarea originalului, în magazinele imensei țări asiatice au apărut iPad-uri piratate. Iar unul dintre comercianți s-a și scuzat, că e doar o primă versiune, nefinisată, din cauză că timpul avut la dispoziție a fost scurt. Explicația pe care a oferit-o un purtător ad-hoc de cuvânt al piraților chinezi a fost că americanii care produc originalul au amânat lansarea internațională a acestuia, din cauza cererii uriașe de pe piața din SUA. Or, consumatorul chinez era nerăbdător și el să aibă noua minune a electronicii, astfel încât trebuia satisfăcută această dorință. Mai ales că, spre deosebire de Occident, China dă cu tifla crizei, raportând cu mândrie creșteri continue ale economiei, în fiecare an. Sunt la bani acolo încât trebuie cheltuiți cumva. Ba pe gadgeturi din astea scumpe, ba investind în trenuri de superviteză, în orașe ecologice, în companii imperialiste sau la bursele putredului capitalism. Între noi fie vorba, România a avut o oportunitate cum nu cred că va mai întâlni, cel puțin în următoarea sută de ani: printre atâtea nenorociri, în decembrie ’89 am moștenit și un lucru bun: relații excelente cu Republica Populară Chineză. Dacă am fi profitat de ele, economic vorbind, eram, ehei, departe! Și să n-aud chestii de genul „dom’le, păi noi trebuia să mergem spre Vest, nu spre Est. Cum să cultivăm relații cu o țară comunistă? Ce-ar fi zis America, ce-ar fi zis Germania, Marea Britanie, Franța și celelalte țări occidentale? Păi, mai pupam noi UE și NATO?”. Justificări din astea pur și simplu nu țin. Dacă „trebuia” să mergem spre Vest, politic vorbind, nu ne împiedica nimeni să ne facem drumul ăsta mai ușor (și mai scurt, aș adăuga), profitând de relațiile economice cu marea țară din Orient, care, iată, atacă poziția de primă economie mondială. Cât despre „ce-ar fi zis” Occidentul… păi, toți liderii occidentali curtează China cu asiduitate!
Noi, însă, am dat senini cu piciorul acestei șanse. Dorință de a investi în România din partea chinezilor a fost. Și încă mai este. Numai că li s-a cam dat cu flit: și când au vrut să cumpere fabrici și uzine, și cînd au vrut să ne construiască autostrăzi (nota bene: mult mai ieftin decât sumele uriașe cheltuite până acum de statul român pentru mai nimic; sau chiar cu banii lor, în schimbul dreptului de a le administra ei un număr de ani)…  Am auzit păreri că ofertele alea erau „prea bune”, adică suspect de în regulă. Și mai au un „dezavantaj” chinezii: nu dau șpagă. Fiindcă dacă îi prind ai lor, nu fac circul mioritic intitulat „combaterea corupției”, ci îi priponesc indiferent de bani și funcțiile pe care le au. Asta, dacă nu-i împușcă în piață…