Editorial

O porcărie sinistră! (I)

  • logomytex.png
 

Dacă ar fi să calific incalificabilul comis de conducerea Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate, respectiv afișarea la niște ghișee și postarea pe site-ul  de internet al instituției a unei liste cu „datornici” la fondul de sănătate, așa aș spune: că este – scuzați-mi limbajul – o porcărie sinistră!
Am aflat, cu ocazia acestei porcării (scuze din nou), că sunt și eu „dator”, cu o sumă impresionantă: 7.009,17 lei! Sumă reprezentând, în păsăreasca celor care au întocmit „docomentul”, „contrib. pers. fizică autorizată” și „contrib. asociat, chirii etc.” N-am avut, din câte știu, nici măcar o secundă, calitatea de persoană fizică autorizată. Nu am realizat niciodată venituri din chirii. „Etc.” nu știu ce înseamnă în acest context și nu cred că, într-o țară normală, cu funcționari normali la cap – măcar cât de cât – poate fi cineva somat să dea bani statului pentru… „etc.”! Iată, însă, că la noi, pe plaiul mioritic, s-a inventat și… birul pe „etc.”! Cât despre „contrib. asociat”, sunt, e drept, asociat, cu o foarte mică parte, la două firme, dar asta nu știu să fie vreo vină pentru care să fiu sancționat pecuniar cu o „contrib.” la Sănătate, câtă vreme plătesc toate obligațiile fiscale stabilite de lege. Pentru fondul de Sănătate mi se reține și virează lunar contribuția din salariu, de când s-a introdus acest sistem. Și am cotizat, nu glumă, deși de beneficiat n-am beneficiat de servicii medicale și medicamente compensate nici măcar în procentaj de 1% din cât am contribuit. Iar când am avut într-adevăr nevoie, norocul meu a fost că sunt asigurat – și medical, printre altele – la o companie privată, care s-a achitat exemplar de obligații. De câte ori vrea să ne taxeze acest sistem hulpav de stat?
Am mai aflat ceva: că pentru niște datorii inexistente, Casa de Asigurări de Sănătate mă amenință că mă va executa silit, adică îmi va pune poprire pe conturi și sechestru pe bunuri!!!  Mai pe larg, după 15 zile de la afișarea listei cu „datornici” pe site-ul CJAS și la niște ghișee, „deciziile de impunere se consideră comunicate” (??? – în baza cărei legi „se consideră” așa?). În alte 30 de zile, „debitorii” le pot contesta. Dacă aceștia „nu vor reacționa”, urmează executarea silită!
Cu alte cuvinte, pentru o vină imaginară, Casa Asigurărilor de Sănătate mă pune la stâlpul infamiei – fiindcă asta înseamnă, la urma urmei, prezența pe o asemenea listă, făcută publică – și mă amenință cu executarea silită. Repet asta, fiindcă, deși știu că trăiesc în România, unde sunt „normale” multe lucruri care altundeva ar părea absurde, cred că statul n-ar trebui, totuși, să întindă prea mult coarda. Că s-ar putea rupe într-o zi. 
Întâmplarea de mai sus nu e singulară. Dintre cele vreo 30.000 de nume (!!!) de pe lista cu pricina, cunosc – deși am parcurs doar o mică parte din „docoment” – mai multe cazuri de persoane care sunt în aceeași situație cu mine. Printre ei – ziariști, oameni de afaceri, judecători, avocați, notari, executori judecătorești, chiar și cineva cu funcție măricică în administrație. Pentru acești oameni, a avea o bună reputație este esențial în exercitarea profesiei. Or, ceea ce a făcut CJAS se traduce prin expunerea lor oprobriului public, este un atac la buna reputație care se încadrează în prevederile Codului Penal. Ce-ar fi ca toți ce suntem astfel prejudiciați să dăm Casa în judecată și să pretindem daune? Ar plăti, oare, din banii lor, autorii infracțiunii? Sau tot din banii noștri, ai asiguraților?

(continuare în numărul viitor)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button