O porcărie sinistră!

Înainte de a merge mai departe, o observație: Casa Asigurărilor de Sănătate a Județului Brașov este singura – cel puțin până acum – care a făcut publică o listă cuprinzând numele și adresele persoanelor pe care le numește datoare la fondul de sănătate, precum și sumele pe care aceste persoane le-ar datora. Nici măcar Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate nu a procedat astfel. Ce i-o fi mânat în luptă pe cei de la Brașov? Dorința de a se afirma, de-a ieși în față, de a se arăta mai cu moț decât toți? Dușmănia față de contribuabili? Sau ce?
Dincolo de faptul că au fost puși pe acea listă și expuși oprobriului public oameni care nu datorează, de fapt, nimic la fondul de sănătate (dimpotrivă, acest sistem le datorează lor, și încă mult, fiindcă după ce le-a luat banii nu le-a asigurat, în foarte multe cazuri, dreptul la cele mai bune condiții de îngrijire a sănătății)… dincolo de acest fapt, care intră sub incidența Codului Penal, mai sunt niște… cum să le spun… niște aspecte. Unul dintre acestea ar fi comportamentul ce poate fi catalogat drept șmecheresc al celor de la CASJ (și aici mă refer la toate „echipele” ce s-au perindat la conducerea instituției), care au tăcut mâlc ani în șir, necatadicsind să înștiințeze onor contribuabilii că trebuie să plătească „suplimentar” și cât au de plată (cum fac, de pildă, anual, cei ce încasează taxele și impozitele locale), iar acum, deodată, îi trăsnește cu sume de ordinul miilor și chiar zecilor de mii de lei, terorizându-i cu amenințări că dacă nu plătesc va trece la blocări de conturi și sechestre pe bunuri! Iar asta, repet ce am scris zilele trecute, fără a avea certitudinea că datele din lista sunt 100% corect. Și nu sunt!
În fine, o altă chestiune scandaloasă este faptul că această Casă de Asigurări de Sănătate a Județului Brașov se alătură instituțiilor statului român care îl consideră pe orice român drept vinovat din oficiu (în cazul de față, vinovat că nu și-ar fi plătit contribuția la fondul de sănătate). Când îl acuză și îl amenință pe contribuabil, amploiații statului nu catadicsesc să și probeze vinovația celui la care se reped. Nu, îl obligă pe „acuzat” să-și dovedească nevinovăția! Și consideră perfect normală această situație, de parcă nu am trăi în Europa secolului XXI, ci într-o plantație de pe la 1700, în care contribuabilul este sclav, iar amploiatul statului – stăpânul plantației și al sclavilor, cu care poate face orice îi trece prin cap!
În cazul listei făcute publice de CASJ Brașov, eu, de pildă, trebuie să dovedesc faptul că nu am avut niciodată calitatea de persoană fizică autorizată pe care mi-o atribuie mai-marii acestei instituții și cei de la ANAF, de unde primii spun că au preluat lista. Mai trebuie să dovedesc faptul că am plătit în fiecare lună procentajul stabilit de lege din salariu drept contribuție la fondul de sănătate. De asemenea, tot eu sunt pus să probez (și, vă spun sincer, încă nu am habar cum aș putea să fac asta) că nu am încasat nici un leu venit din chirii, din simplul motiv că n-am închiriat nimic. Ca o paranteză, după logica strâmbă a celor de la CASJ, puteam să fiu pus la plată și pentru alte venituri inexistente: că aș fi vândut doi căței și aș fi realizat astfel un venit, că aș fi vândut un iaht și n-aș fi virat la fondul de sănătate o sumă din cea obținută astfel, că aș fi închiriat 10 hectare de spații comerciale și de producție etc. Paranteză închisă. Mai trebuie să justific faptul că, din moment ce contribui din salariu la fondul de sănătate, legea spune că nu mai trebuie să plătesc procentaje suplimentare din dividende și drepturi de proprietate intelectuală. Alte persoane puse de CASJ Brașov la stâlpul infamiei trebuie să dovedească, de exemplu, că deși sunt asociate în societăți comerciale nu au încasat niciodată dividende, așa că nu au cum datora sumele trecute drept „contrib. asociat” în lista unde figurează drept datornici. Toate astea înseamnă timp pierdut (unii vor trebui să-și ia zile de concediu fără plată de la serviciu), alergătură, nervi, bani cheltuiți… Iar la CASJ, pe cei 30.000 de oameni din lista „datornicilor” îi așteaptă… două funcționare! În ce țară trăim, Dumnezeule? Și cine se cred inșii care ne supun la o asemenea imensă bătaie de joc, pe banii noștri, ai celor care-i plătim?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




