O nesfârșită listă de nenorociri

Nu sunt un consumator de reclame difuzate pe posturile de televiziune, dar nu ai cum să le eviți, decât dacă îndepărtezi televizorul din casă. Așa că, vrând, nevrând, sunt nevoit să le mai suport și eu, din când în când. Și, din ce văd, am impresia că tot mai mulți dintre cei ce le produc reclame, ca și din cei dispuși să plătească pentru ele ori s-au tâmpit de tot, ori ne cred pe toți ceilalți tâmpiți, ori au devenit niște inși sardonici, niște monstruleți care n-au plăcere mai mare decât să sperie și să chinuiască lumea.

Eu înțeleg până la un punct strategia de a prezenta mai întâi un pericol, de care te scapă imediat numai și numai produsul X sau firma ori instituția cutare, că, deh, toată viața am auzit ba că partidul comunist ne scapă de fiara imperialistă, ba că Feseneul ne scapă de moșieri și, în genere, de orice altă primejdie, ba că guvernul ne salvează de criză. Dar s-a ajuns mult prea departe. De la vocea care te chestionează cavernos: „Scuipi sânge?”, iar apoi te asigură cu numai cutare pastă de dinți e anti-scuipat sânge, până la demoazela disperată că îi „miroase neplăcut zona intimă” (înainte de a folosi produsul-minune, care îi redă bucuria de-a trăi) și de la  gospodina care își anunță gospodinul că „am răcit, am febră, dureri de cap și de gât” și-l amenință că, din cauza asta s-a săturat și pleacă la mă-sa până la reclamele cu șobolani, gândaci, acarieni, inși balonați la maximum, femei depresive, inși cu ciuperca piciorului, parcă toate reclamele astea nu-s decât o nesfârșită listă de nenorociri care ne otrăvesc viața și de care nu putem scăpa decât prin ședințe de shopping: ba o aspirină, ba un supliment alimentar miraculos, ba un pest-repeller, ba un             nu-știu-ce-forte, ba un gel de duș, ba o alifie, o vitamină, un mineral și-așa mai departe. Există, însă, și reclame de-a dreptul înspăimântătoare, cum era aceea a unei firme de asigurări, care mai întâi îți descria infiorătorul risc să mori de cancer, după care te liniștea în felul următor: dacă semnezi o hârtie, riscul dispare sau ești vindecat brusc! Ori alta, plătită de o instituție publică: „Un copil pe săptămână arde în România! Flăcările omoară copiii!”. Brrrr!

Asta urmăresc marii specialiști care concep idioțeniile astea și cei care îi plătesc gras? N-aveam și așa destule coșmaruri? Nu suntem și așa o națiune în pragul crizei de nervi? Chiar e necesar să ne mai sperie și ăștia cu reclamele lor, repetate cu obstinație de 100 de ori pe zi? Oricum, vorba cuiva: știți cine sunt aceia mai proști decât „creativii” unor asemenea producții publicitare? Clienții lor, care le „marcă banul”!