O meserie

Se povestește că într-un orășel trăia un zugrav de biserici, care avea o fată foarte frumoasă. Omul își iubea și familia, și meseria, astfel că muncea cu tragere de inimă și, mult-puțin cât câștiga, trăia mulțumit.
Într-o zi, un tânăr politician o văzut pe fata zugravului în piața orașului și, plăcându-i, căută s-o reîntâlnească. O mai zări de câteva ori, de departe, apoi intră în vorbă cu ea, constatând că îi plăcea tot mai mult. Deveniră prieteni, iar după o vreme politicianul își dădu seama că s-a îndrăgostit de ea într-atât încât se hotărî s-o ceară de soție. Trimise, deci, pețitoare acasă la zugravul de biserici, care află astfel că un distins politician vrea să-și unească destinul cu fiica sa. „E o mare cinste pentru umila mea casă – răspunse el – dar înainte de
a-mi da binecuvântarea aș vrea să știu ce meserie cunoaște acela care dorește să-mi fie ginere.” „Păi – răspunseră pețitoarele – e politician, se trage dintr-o familie bună, e bogat…”. „Da, dar vreau să știu dacă, la o adică, poate să-și câștige singur traiul, așa, ca mine”.  „Dar nu are nevoie de așa ceva! E om bogat, e politician, ce-i trebuie lui meserie?”. „Eh, cine știe… Oricum, nu vreau să-mi dau fata decât unuia care, la o adică, poate pune pâine pe masă din munca sa cinstită”, nu se lăsă omul.
Văzând că nu are încotro și cum voia cu orice preț să se însoare cu aleasa inimii, tânărul politician se îmbrăcă în haine mai ponosite și intră ucenic la un zidar. După ce învăță această meserie, se duse el însuși acasă la zugrav și îi obținu binecuvântarea pentru căsătorie.
Trecură câțiva ani și politicianul pierdu bunăvoința mai-marelui său și fu scos din funcție. O serie de afaceri nenorocoase îl făcură să-și piardă și o parte din avere. Celaltă parte o cheltui încercând în zadar să capete altă funcție. Urmă o perioadă de lipsuri, până când își aduse aminte că învățase o meserie. Se angajă zidar și, după o vreme, deveni unul dintre cei mai bine văzuți din branșa sa. Ajunse să aibă el însuși ucenici, i se încredințau lucrări importante și se bucura de o cinste mai mare decât atunci când era politician. Trăia împăcat cu sine și satisfăcut că lasă în urma sa ceva pe pământ. Când era laudat pentru viața sa și pentru ce realizase, răspundea: „Cred că viața mea de acum este mai bună decât atunci când mă bucuram de averea pe care n-o dobândisem eu și de o funcție pentru care nu aveam tragere de inimă. Socrul meu este un om foarte înțelept”.