O guvernare halucinantă! (II)

Vasăzică, așa cum am exemplificat ieri, iată ce vorbe se întâmplă să primești de la înalți oficiali guvernamentali dacă ajungi, prin cine știe ce baftă, în poziția de-a discuta cu dumnealor despre o reglementare pe care a imaginat-o ori o susține Executivul și care afectează, să zicem, o categorie profesională sau generează situații absurde în care sunt puși oamenii! Vorbe din acestea: „Nu știu”, „n-am un răspuns acum, pe moment”, „nu vă pot spune”, din nou „nu știu”, „voi transmite observațiile dvs.”, „nu se știe încă”,  „e dificil de răspuns în acest caz”, „se va reglementa ulterior”, „probabil”, „ar fi posibil”…
Ce rezultă de aici?  Păi, rezultă ceva foarte trist, ceva absolut revoltător, ceva foarte periculos, depinde cum privești lucrurile: anume că domnii cei mari de la București care conduc această țară dau pe bandă rulantă reglementări peste reglementări, întocmesc proiecte legislative sau le preiau pe cele întocmite de diverși inși interesați, iar astfel și le asumă, dar, luați la bani mărunți, dovedesc că nu știu mare lucru despre actele pe care ni le bagă pe gât! Treaba asta seamănă, pe undeva, cu cazul unui ins atins de cecitate, care vrea să impună pictorilor reguli de grafică și de folosire a culorilor! Marea deosebire este că pictorii îl pot ignora pe acel ins, continuând să facă ceea ce știu așa cum știu, pe când noi nu ne permitem acest lux. Legile, ordonanțele, hotărârile de guvern, ordinele de ministru se aplică și ne afectează viața. De parcă nu era și așa destul de necăjită…
Sunt mai multe posibile explicații ale acestui mod halucinant de a guverna, în care se întocmesc proiecte cu maximă superficialitate (să nu-i spun altfel), se copiază ori se preiau de te miri unde tot soiul de prevederi, se mimează dezbaterea publică, se eludează necesarele studii de impact ale măsurilor care se iau și se ignoră efectele – aberante, în anumite cazuri. Este vorba și de neprofesionalism, și de nepăsare, și de interesul de-a reglementa doar pentru ca unii să se umple de bani, și de dispreț față de cetățeni, văzuți de mărimile de la București drept o turmă de animale inferioare care nu contează și față de care se pot comporta fix cum doresc. Este o mentalitatea ce nu-și are, în mod normal, locul în Europa secolului XXI, ci ține mai degrabă de epoca feudală.