O „aroganță”

După „cadoul” pe care l-a făcut celor aproximativ 500.000 de români  care realizează, din activități profesionale, alte venituri decât cele salariale, d-nii Șeitan și Vlădescu au fost înlocuiți din funcțiile de ministru al Muncii, respectiv al Finanțelor. Bine, aiureala cinică și imensa bătaie de joc la adresa cetățenilor puse la cale prin reglementările acelea au însemnat doar bomboana pe coliva carierei guvernamentale a celor doi. Au mai făcut ei și altele. Sau
n-au făcut…
Au venit noi miniștri, care au promis că vor pune capăt batjocurii. Până acum, faptele îi contrazic. Vor fi cozi și de acum încolo la casele de pensii și la agențiile de ocupare a forței de muncă. Numai pentru o lună, dau asigurări reprezentanții statului. După aceea, declarațiile privind contribuțiile sociale pentru șomaj și pensii pentru cei plătiți pe contracte civile vor cădea în sarcina angajatorilor. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc – vorba cuiva – la nenumăratele ocazii când între vorbele și faptele celor aflați în capul trebii distanța a fost ca de la Pământ la Lună… hmmm, am mari rezerve
să-i cred. Întotdeauna, nu doar de data asta.
Vasăzică, promisiunea de bază, cum ar veni, este că la vremea tulburelului se va reveni la situația dinainte, când tot angajatorii depuneau declarații și plăteau contribuțiile. Atunci ce-au făcut de loc onorabilii Șeitan și Vlădescu? Doar așa, un experiment diabolic, pe timpul, banii și nervii contribuabililor? Au avut ei, așa, un chef să se distreze, să facă „o aroganță” celor 500.000 de români? Da. Și după ce s-au distrat astfel, și-au încasat ultimele salarii, li s-a mulțumit frumos pentru „efort” și „activitate”, după care s-au dus și oamenii în vacanță, să stea cu burțile la soare și să-și revină după atâta râs.
Deocamdată, cum scriam, „aroganța” pe care au făcut-o continuă. Nu doar în chestiunea cozilor, ci și în ce privește, de pildă, obligarea unor oameni să contribuie la fondul de șomaj deși ei, fiind plătiți exclusiv prin convenții, nu sunt angajați, adică nu au carte de muncă, deci nu vor primi ajutor de șomaj dacă vor rămâne fără lucru. Dar oficial, obligarea să plătească pentru ceva de care nu vor beneficia se cheamă că li se asigură „protecție socială”.
Același tip de „aroganță” este și obligarea proprietarilor de apartamente la bloc desprinși de sistemul centralizat de termoficare să achite între 30 și 50% din costul facturii emise de furnizorul din acest sistem. Și ei sunt puși să plătească pentru o chestie pe care n-au solicitat-o; dimpotrivă, au făcut eforturi financiare să scape de ea. Iar asta, în limbajul unui oficial care a încercat să explice inexplicabilul, doar din cauză că trebuie să li se asigure și lor, posesorilor de centrale termice individuale, o protecție. Socială, firește.