Nu înțeleg

Cred că n-am să reușesc niciodată să înțeleg de ce mâncarea din România este, în destule cazuri, mai scumpă decât în Occident. Nu înțeleg, fie și dintr-un singur punct de vedere:  în Occident, salariile sunt mult mai mari decât în România. Ca urmare, furnizorii de materie primă pentru industria alimentară au cheltuieli mai mari. Salarii mult mai mari decât la noi plătesc și transportatorii, producătorii, distribuitorii, angrosiștii și detailiștii de alimente. Vasăzică, au și ei cheltuieli mai mari. Cum se face, atunci, că prețul de raft al multor asemenea produse este la ei mai mic – uneori semnificativ mai mic decât în România? Și știu asta și din observația proprie, și din spusele multor cunoștințe care au făcut cumpărături în alte țări, și din Europa, și din SUA și Canada.
Nu înțeleg nici de ce, cu toată criza care a tăiat zdravăn mai întâi din veniturile firmelor particulare și ale angajaților acestora, apoi din cele ale bugetarilor, cu tot șomajul care lovește tot mai mulți oameni, cu toate firmele închise sau cu activitatea suspendată, supermarketurile scumpesc parcă fără contenire mărfurile – bineînțeles, și pe cele alimentare, că despre ele e vorba acum. Și zău dacă înțeleg cum, cu toată sărăcia, cu toate protestele sindicale ale oamenilor care țipă că nu au nici după ce bea apă, parcările supermarketurilor sunt pline de autoturisme ale cumpărătorilor, care își umplu în continuare coșurile, parcă în disperare.
Mai mult, patronatele și liderii sindicali din agricultură și alimentație spun că urmează noi scumpiri. Explicațiile sunt diverse: că a crescut prețul grâului pe bursele internaționale și de-aia prețul pâinii ar putea crește, la producători, cu vreo 30%. Că prețul uleiului de floarea-soarelui ar urma să fie și el majorat, tot la producător, cu 15%, tot din cauză că a crescut prețul sămânței de floare pe bursa din Japonia sau din SUA, chit că România dispune destulă asemenea materie primă. S-au anunțat scumpiri și la produsele lactate, și la fructe, legume, conserve, energie, gaze, carburanți (care s-au mai scumpit, așa, cu discreție, de pe-o zi pe alta)…
Ce nu înțeleg eu iarăși este până când? Până când politica asta de prețuri va merge în răspăr cu puterea de cumpărare? Și până când cumpărătorii vor continua s-o accepte? Fiindcă acel „n-au încotro” nu mi se pare un argument. Au încotro!