Niște afirmații riscante

Statul și guvernul – a spus recent președintele Traian Băsescu – nu pot fi responsabile pentru fiecare cetățean al acestei țări. Și a explicat și de ce: din cauză că „statul nu mai are resursele comunismului”, perioadă în care „toate pământurile erau ale statului, toate veniturile veneau la stat”.
Cele de mai sus sunt, dacă-mi permiteți, niște afirmații riscante pentru un om politic al unei țări ce se afirmă democratică și face parte din Uniunea Europeană și NATO. În primul rând, prin aceea că induce ideea (ce reiese, în proporție majoritară, și dintr-un recent sondaj de opinie) că da, comunismul era mai bun decât capitalismul mioritic, de vreme ce își permitea să „aibă grjă” de fiecare cetățean, ceea ce, iată, statul actual nu numai că nu-și propune, ci – prin vocea președintelui – neagă până și eventualitatea pur teoretică. Iar ca justificare se aduce faptul că terenurile nu mai sunt ale statului și că economia este în proporție de 70% privată!
Justificarea este subțire, să nu spun falsă. Responsabilitatea unui stat față de cetățenii săi nu este condiționată de forma de proprietate asupra pământului, fabricilor, magazinelor, caselor și-așa mai departe. Dovadă că țări mult mai capitaliste decât România nu doar își asumă, ci îți și afimă cu mare hotărâre, în fața lumii întregi, responsabilitatea față de fiecare cetățean al lor. Asta, firește, nu înseamnă că autoritățile acelor țări dau poporului bani, case, mașini, locuri de muncă și vacanțe în locuri exotice. E o mare diferență între „a avea grijă” de cineva, așa cum înțelege majoritatea populației de la noi, și a purta responsabilitatea pentru fiecare cetățean.
Pe vremea comunismului, statul (adică partidul comunist) avea, firește, pe mână toate resursele. Dar trebuia și să dea salarii tuturor angajaților, să asigure funcționarea tuturor agenților economici, să construiască și să împartă locuințe ș.a.m.d. Statul român actual nu mai are aceste atribuții. Dar resurse mai are. România este, încă, țara cu sute de impozite, taxe fiscale și parafiscale. Statul încasează bani buni. Chiar și de două-trei ori pentru același lucru. Problema, din acest punct de vedere, nu este atât a volumului de resurse ale statului, ci a modului în care acestea se cheltuie, a viziunii (sau a lipsei de viziune) cu care se procedează la cheltuieli. Privind astfel lucrurile, ca și prin prisma comportamentului instituțiilor față de cetățean, președintele are dreptate: statul român nu e responsabil, ci iresponsabil.
Încă ceva: dacă statul afirmă sus și tare că nu e treaba lui să se îngrijească de fiecare cetățean, atunci de ce fiecare cetățean – fie că are, fie că nu are resurse – este obligat să se îngrijească de stat? Știți, desigur, la ce mă refer…