„Nesimțirea”, varianta UE

Am citit recent – și am comentat în redacție – știrea că fostul comisar european Leonard Orban va încasa, vreme de trei ani de la predarea acestei funcții, o „indemnizație de tranziție pentru reinserție”. Potrivit legislației Uniunii Europene, această pomană (de ce o numesc așa, voi explica mai jos) primită de foștii înalți funcționari comunitari echivalează cu 40-65% din salariul de bază lunar brut aferent funcției. Iar pentru comisarii europeni, salariul acesta a fost anul trecut de 19.900 de euro. Așadar, dl. Orban va lua, timp de trei ani, o sumă lunară cuprinsă între 7.960 de euro (cât înseamnă 40%) și 12.935 de euro (cât înseamnă 65%). Să zicem o medie de 10.000 de euro lunar. Adică vreo 360.000 de euro în total. Trai neneacă! Pe lângă banii ăștia, leafa de 1.700 de euro aferentă noii sale funcții, aceea de consilier prezidențial e așa, un mizilic. Unul bun, desigur, că-l ia, nu-l dă…
Să explic acum de ce consider că este vorba despre o pomană. Pentru că prin „indemnizație de tranziție pentru reinserție” eu – și nu doar eu – înțeleg o sumă de bani care se plătește unui disponibilizat ale cărui capacități și disponibilități profesionale nu-i permit să-și găsească într-un timp scurt o nouă slujbă. Drept urmare, i se asigură niște fonduri de natură a-i îngădui să se întrețină în perioada în care caută de lucru sau până când urmează niște cursuri care să-i crească șansele de a obține un nou job. De obicei, aceste indemnizații se acordă, când se acordă, oamenilor cu o anumită vârstă, celor mai slab calificați sau celor ale căror calificări nu sunt cerute pe piața muncii. În cazul înalților funcționari europeni – că sunt mulți beneficiari ai milosteniei UE, pe dl. Orban l-am luat doar cu titlu de exemplu – plata unor asemenea bani înseamnă, dacă stai să judeci puțin, o formă de desconsiderare, o jignire. Practic, ei sunt considerați un soi de indaptați, oameni mai puțin pregătiți, handicapați profesional, incapabili să-și găsească o altă slujbă. Că, în realitate, nu sunt deloc așa, o demonstrează chiar cazul d-lui Orban, care și-a făcut foarte repede „reinserția”, tot ca înalt funcționar. E drept, în România, nu la Bruxelles, dar funcția e una înaltă. Cu toate astea, va primi în continuarea pomana de la UE, că așa-s
mai-marii Europei, filotimi cu aceia care au fost de-ai lor…
Încă niște exemple. Un eurobirocrat costă contribuabilul din UE peste 30.000 de euro lunar. Cât despre pensii, postul de radio BBC a dezvăluit date dintr-un raport ținut secret (până când a ajuns presa la el…) al Serviciului de Audit Intern al UE, raport potrivit căruia deconturile și cheltuielile cu pensiile europarlamentarilor și ale agajaților acestora sunt atât de mari încât unii dintre aceștia își asigură peste un milion de euro pe mandat doar de-aici.
Uite că ai noștri care și-au tras pensii și salarii „nesimțite” au avut de unde să se inspire. Și sunt „nesimțite” doar comparate cu veniturile imensei majorități a românilor, fiindcă dacă le punem alături de dezmățul de la UE le putem considera de-a dreptul de bun simț !