Natura umană

Am citit în ultima vreme câteva texte care încearcă să explice și altfel criza financiară. De pildă, prin aceea că sistemul economic de azi a fost construit pe o fundație greșită – anume că oamenii sunt ființe capabile să ia decizii economice raționale, bazate pe calcule simple. Ei, bine, nu, susțin reprezentanții unei școli de gândire: oamenii sunt iraționali, auto-distructivi, incapabili să evalueze corect riscurile, ușor manipulabili sau proști de-a dreptul! De obicei acționează mânați de instinctul de turmă, nu-s în stare de calcule economice, iar rațiunea le cedează de prea multe ori în fața emoției chiar și atunci când în joc sunt banii lor. Dacă vor sau sunt convinși (de pildă prin tehnici de marketing, de diverși „binevoitori” sau de ambiția de a-l egala ori depăși pe cutare), să creadă în ceva, atunci au o capacitate uriașă de a se auto-convinge că acel ceva e adevărul absolut.
Acești oameni nu sunt interesați de siguranța financiară, de bunăstarea pe termen lung, ci par mai degrabă obsedați să-și procure tot soiul de „recompense” imediate, de care nu au neapărată nevoie, ba chiar pe care nu și le doreau sau nu știau că și le doresc atât timp cât nu le vedeau ori nu le erau prezentate într-un anumit context. Iar pentru aceste „recompense” nu ezită să se și îndatoreze, chiar mai mult decât își pot permite, fără a sta prea mult pe gânduri. La cuvinte precum „gratis”, „reduceri”, „bonus”, mintea li se blochează și reacționează precum câinele lui Pavlov. Sunt lacomi, excesivi, vor cât mai mult, cât mai repede și cu eforturi cât mai mici. Se mint și cred până în pânzele albe în aceste minciuni, Iar dacă evidența le arată că se înșală, atunci cu atât mai rău pentru evidență.  Unii s-au mințit, de pildă, în privința „creditului doar cu buletinul”, care le-a umplut casele de lucruri pe care deja le aveau și, în plus, de lucruri pe care le folosesc foarte rar sau deloc. Alții s-au mințit încăpățânându-se să creadă că prețurile caselor și terenurilor vor crește la infinit și au tot cumpărat și construit, iar acum n-au cui să vândă, la nici un preț. Alții
s-au mințit că apelând la cărți de credit nu cheltuiesc banii lor, ci pe ai altora, care nu vor avea „impertinența” să-i ceară înapoi, cu dobândă.
Când ne merge bine, când ni se spune că „economia duduie”, suntem superoptimiști. Nu ne dispare acest optimism nici atunci când se găsesc câțiva care avertizează că nu e chiar așa, că economia funcționează ciclic și că, de fapt, creșterea economică este una falsă, bazată în bună măsură pe virtual și pe consumism dus la extrem. Când, în fine, ne pocnește criza, devenim brusc pesimiști. Ne-apucă depresia, credem, vorba unui afacerist indigen, că „se sfârșește lumea”.  Asta-i natura umană și pornind de la ea trebuie creionat un nou model economic, susțin noii specialiști.
Bun, de acord. Mulți, foarte mulți dintre noi se recunosc, măcar în parte, în modelele descrise mai sus. Dar nici vechii, nici noii specialiști nu se ostenesc să spună că, de fapt, criza nu este creația lui John de la pompa de benzină, nici a lui Johann de la linia de asamblare, nici a lui Gheorghe de la sculărie, ci a guvernelor și a celor care controlează guvernele. Aceștia au inventat și folosit până la limită și dincolo de ea iluzia că banul virtual e valoarea supremă, că e infinit și cu ajutorul lui oricine poate stăpâni lumea reală. În schimb, guvernele au luat banii reali ai populației și i-au băgat în vistieriile băncilor, chipurile să le ajute să treacă de criza pe care au creat-o, iar șefii acestor bănci și-au împărțit, din acești bani, bonusuri de sute de mii sau milioane de euro de căciulă. Și tot guvernele s-au împrumutat – firește, pe cârca populației – de la instituții  financiare, apoi au pompat o parte din bani în băncile comerciale, de la care apoi s-au împrumutat cu o dobândă mai mult decât dublă. Și asta tot „natură umană” este?