Meserii profitabile

Da, există, chiar și pe cea mai grozavă criză, meserii profitabile și oameni care nu trebuie să-și facă griji pentru viitorul lor, cel puțin pentru viitorul imediat.
Știu că foarte mulți dintre Dvs. se gândesc, citind rândurile de față, în primul rând la parlamentari. Da, așa este, un asemenea om se poate socoti aranjat pentru minimum patru ani din momentul în care se anunță rezultatele alegerilor și se trezește în brațe cu mandatul de parlamentar, chiar dacă – grație ciudatului nostru sistem electoral – nu este el cel care a câștigat scrutinul dintr-un colegiu, ci s-a situat pe locul al doilea sau chiar al treilea. Avem, în România tuturor posibilităților, cazuri în care un candidat care a obținut, să spunem, 10.000 de voturi și s-a clasat primul n-a intrat în Parlament, fiind obligat de sistem să cedeze mandatul unuia care n-a strâns decât 600 de voturi. Despre ce reprezentativitate vorbim în atari condiții? Asta așa, ca o paranteză…
Da, parlamentarii sunt aranjați, fie criza cât de grea. Au indemnizații de aleși ai nației, au alte indemnizații drept răsplată că se deranjează să se trezească dimineața și să meargă la ședințe, au diurne, mașini de serviciu, bani de benzină, telefoane de serviciu cu abonamente aferente, bani pentru angajat rude ori amici în așa-numitele birouri din teritoriu, bani pentru cazare ș.a.m.d. Bașca, datorită funcției, oportunități de afaceri și alte învârteli. Există puțini parlamentari care să aibă ca unică sursă de venit banii pe care îi primesc de la forul legislativ. Pentru toți, însă, chiar și o diminuare cu 25% a indemnizației nu înseamnă mare lucru. Le rămân destui bani.
Există, însă, și o altă categorie de inși care trăiesc criza fără mari apăsări. Firește, la niveluri diferite de raportare la bunăstarea personală. Fiindcă bunăstarea se definește
într-un fel pentru un multimilionar și în alt fel pentru un muritor mai de rând, așa…
Inșii cu pricina sunt liderii sindicali. Și nu e vorba doar despre „vedetele” care fac turul televiziunilor pentru a ferici nația cu prețioasele lor cunoștințe despre lume, viață, Guvern, politici publice etc., și care, din când în când bat cu pumnul în masă la „negocieri” și amenință cu proteste pe care, de obicei din an în Paște, se și screm să le organizeze. Aceștia sunt lideri sindicali VIP, ce rivalizează, de multe ori, la averi și influență, cu politicienii. Aceștia sunt lideri care se supără și chiar spumegă de mânie când sunt „jigniți” cu întrebări gen „cu ce vă ocupați, concret?”  sau „care este actualmente locul dvs. de muncă?”. Ei au meseria de lideri sindicali, dar unii sunt și patroni. În plus, ocazional sau permanent, mai figurează ca și „consultanți” sau „experți” pe listele de plată ale unora din categoria „moguli și oligarhi”.
Pe lângă ei, însă, trăiesc bine și fără multe griji – cel puțin în comparație cu marea majoritate a celor pe care se laudă că îi reprezintă – și liderii sindicali mai mititei. Au și ei drepturi în plus. De pildă sunt ocoliți de disponibilizările care se fac în sectorul bugetar. Dacă dintr-un birou trebuie să plece un angajat din patru, iar dacă printre ei se numără un lider sindical, disponibilizatul se va alege dintre ceilalți trei. Altfel spus, între un funcționar „obișnuit”, foarte bun profesional și altul mediocru, care nici nu prea are timp (sau chef) de obligațiile de serviciu, dar e în conducerea sindicatului, sacrificat va fi primul. Cel de-al doilea e protejat de lege, fiindcă, nu-i așa, este, printre altele, și reprezentantul celor ce vor fi dați afară…