Manager de firmă și manager de țară

Să luăm cazul unui manager de firmă privată care și-ar strânge într-o zi angajații și le-ar comunica ritos, cu aerul unuia ce deține adevărul absolut: „De azi, în problema cutare, sunteți obligați să faceți exact așa, pentru că așa am decis eu că este cel mai bine. Cine nu face așa, va fi sancționat!”. Cineva are curajul să obiecteze, demonstrând că soluția aceea nu rezolvă problema, ci o complică și mai tare, și prezentând o variantă care, în opinia sa, ar fi mai indicată. Managerul se înfurie și i-o retează: „Eu știu cum e bine! Faceți cum ordon eu!”. Oamenii se conformează. În scurtă vreme, se vădește, însă, că soluția ordonată de manager e greu de aplicat practic, obligă la muncă suplimentară și mai mult înrăutățește lucrurile. Bașca faptul că nu aduce nici un câștig firmei, dimpotrivă. Într-un târziu, managerul convoacă altă ședință și comunică: „Aplicarea soluției cutare nu s-a dovedit eficientă. Totuși, o vom folosi în continuare, pentru că așa am decis eu!”. După încă o perioadă, în care lucrurile decurgeau tot mai prost, angajații erau tot mai stresați, iar firma pierdea clienți, managerul mai convoacă o ședință și cuvântează astfel: „Din moment ce soluția pe care voi, angajații, o aplicați este atât de proastă, vă aduc la cunoștință că am decis schimbarea abordării. Vom renunța la acest mod de lucru. Am altă variantă de abordare (și schițează, în câteva cuvinte, exact propunerea angajatului care obiectase la prima ședință). Deocamdată, însă, treaba se va desfășura ca și până acum, urmând să vă anunț când vom opera schimbarea”

Ce părere aveți despre un asemenea manager? Dar despre acționarii firmei, care îl mențin în funcție, deși în loc să le aducă profit, le generează pierderi? O părere proastă, nu-i așa? Aveți dreptate, e ceva de râsul curcilor. În realitate, acel manager ar fi luat la întrebări de acționari imediat ce treaba ar începe să scârțâie și, dacă lucrurile nu s-ar îndrepta, ar fi pus pe liber.

Acum, în locul acelui manager să-i așezăm pe cei ce manageriază o țară. De pildă, România. Ceea ce, în realitate, nu-i este permis unui administrator de SRL, lor le este permis cu vârf și îndesat, fără să aibă nici o apăsare. Vreți exemple? Iată: supraacciza la carburant a fost introdusă, apoi s-a recunoscut oficial că e o prostie de pe urma căreia pierde și bugetul de stat, pierd și benzinarii, pierd și posesorii de autovehicule; totuși, n-a fost eliminată. Taxa pe stâlp – altă tâmpenie economică, dar este încă menținută.  Legea insolvenței persoanelor fizice – adoptată de Parlament, promulgată de președinte, dar amânată, prin ordonanță de urgență, de Guvern, nu se știe până când. Și exemple din această categorie mai sunt, neplăcut de multe.

Dacă ați fi patron al firmei despre care am scris la început, ați ține în funcție, cu un „pachet salarial” consistent, un manager de tipul pe care l-am descris? Sigur nu, dacă vă propuneți ca firma să supraviețuiască, ba încă să se și dezvolte și să vă aducă profit. Dar ca „acționari” ai entității numite România, ce facem?