Editorial

Lecția de balet

  • logomytex.png
 

Un discurs care s-a voit mobilizator, motivațional aș putea spune, a avut liderul PNL, Crin Antonescu, în Poiana Brașov, unde s-au strâns reprezentanți ai partidului în administrația locală și membri ai
staff-ului central. Un discurs de vreo 25 de minute, adică foarte rezonabil ca durată și nu plictisitor, dar care, cu toate acestea, n-a fost ascultat – potrivit estimării unor ziariști aflați la locul faptei – decât de vreo 250 de oameni, alte câteva sute mișunând de colo-colo sau plecând pur și simplu din sală chiar înainte de-a începe dl. Antonescu să vorbească. O fi și ăsta vreun semn de ceva….
Între politicienii de vârf – și nu numai – liderul PNL este cotat ca fiind omul cu cel mai bun discurs: cu vervă, fluent, logic, ironic… Are, cum se spune, replica la el și, foarte important, e capabil să vorbească liber. Numai că, în Poiană, alocuțiunea sa a suferit, pe alocuri, cel mai probabil din cauză că baletul politic pe care l-a practicat începând cu finalul primului tur al alegerilor prezidențiale este destul de greu de argumentat în mod credibil. Iată, de pildă, dl. Antonescu a vorbit despre „partidul-stat” PSD, în perioada cu care acesta era la guvernare. A amintit, cu reproș, de momentul în care „poarta Cotrocenilor s-a deschis pentru Geoană și PSD și aceștia au intrat acolo imediat”, pentru „o guvernare catastrofală”. A acuzat faptul că, după alegerile parlamentare, „PNL a rămas singur în fața unui aparat de stat în care și-au dat mâna PD-L și PSD”. Wow! Păi, cum așa? Dacă PSD e atât de malefic, de nedemocratic, de profitor, de catastrofal, de ahtiat după putere cu orice preț, de ce s-a compromis dl. Antonescu aliindu-se cu acest partid și îndemnând lumea să voteze cu Mircea Geoană în turul al doilea al prezidențialelor? De ce s-a afișat alături de acesta în penibilul moment de după exit-polluri, în care liderul PSD sărea în sus și își agita pumnișorii în aer? Și de ce a continuat să plaseze PNL alături de PSD și după aceea? Să te aliezi – fie și neoficial, dar vizibil pentru toată lumea – cu un partid despre care îți afirmi o părere atât de proastă și pe care îl acuzi nu mi se pare chiar o dovadă de principialitate și de slujire a unor valori pe care le clamează partidul liberal și liderul său…
„Trebuie să venim cât mai repede la guvernare! Aș intra și mâine la guvernare”, a mai spus dl. Crin Antonescu. Și pe bună dreptate: orice partid își dorește să guverneze, scopul său real este să acceadă la putere (chiar dacă există politicieni care spun altceva). Dacă „trebuie” ca PNL să fie la guvernare și dacă dl. Antonescu ar intra „și mâine”, atunci de ce a refuzat o dată, de două ori, de trei ori oferta PD-L și a președintelui Băsescu și astfel a condamnat partidul la opoziție și pe reprezentanții săi în administrația locală la imposibilitatea îndeplinirii promisiunilor electorale? Nu e o contradicție aici?
În fine, dl. Crin Antonescu a apreciat că cele 20 de procente cât a obținut la prezidențiale pot fi sporite, exprimându-și convingerea că PNL poate fi un partid de peste 30% și, mai mult, că poate deveni principala formațiune politică din România. Numai că nu se poate calcula exact câte din cele 20% s-au datorat PNL și câte prestației d-sale. Mai trebuie spus că acel procentaj a fost obținut în primul tur al prezidențialelor, iar sprijinirea ulterioară a PSD a fost reproșată de foarte mulți votanți ai d-lui Antonescu. În ce privește „ținta” de peste 30%, poate greșesc, dar eu, unul, mă îndoiesc foarte tare că ar putea fi atinsă. PNL n-a fost și nu este ceea ce se cheamă un „partid de mase”. Și, oricum, dacă baletul politic al d-lui Antonescu va continua, nici nu are cum să devină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button