„Lasati-ne asa, nerelaxati!”

Alexandru GANEA

Primtre marile promisiuni ale d-lui Basescu si ale Aliantei sale s-a numarat si aceea de „relaxare a fiscalitatii”. Era, pe undeva, firesc, din moment ce in toata perioada guvernarii PSD, opozitia de-atunci a atacat la foc automat fiscalitatea impusa de Guvernul Nastase, catalogand-o drept aberanta, sugrumatoare, ucigasa, strigatoare la cer. Iar in campania electorala, domnii Videanu, Vosganian si altii ne-au explicat, ba ne-au si desenat cum prin relaxarea fiscala va avea toata lumea de castigat: si cetatenii, si firmele, si bugetul statului, si bugetele locale. Toate bune si frumoase.
La 1 ianuarie 2005, imediat dupa instalarea Guvernului portocaliu, plombat cu fostii aliati ai PSD, s-a introdus cota unica de impozitare. In 24 ianuarie a fost aprobata de Senat. In 28 februarie ar fi trebuit aprobat Codul Fiscal, adica actul fundamental ce stabileste politica fiscala a Romaniei. N-a fost aprobat. Nici macar n-a fost supus dezbaterii. S-a anuntat o noua data pentru aceasta operatiune: 3 martie. Nici atunci nu s-a intamplat nimic.
S-au dat asigurari ca este vorba doar de o mica intarziere. Pe 17 martie „mica intarziere” continua. Piata de capital s-a decis sa nu mai astepte si-a luat-o hotarat in jos. Guvernantii erau tot indecisi: cand sa intre in vigoare noul Cod Fiscal? Pe 1 aprilie, de Ziua Pacalelilor, sau pe 1 Mai muncitoresc? Hmmm…. Grea decizie. Nu-i de mirare ca abia peste 3 zile de la data dilemei, adica pe 20 martie, Executivul da gata „o prima lectura” a Codului. Cum ar veni, pana atunci n-avusese vreme sa-l citeasca in intregime. Dupa alte 3 zile, pe 23 martie, Guvernul rupe pisica: actul normativ va intra in vigoare incepand cu luna mai. A doua zi, victorios, Palatul Victoria anunta ca a intervenit o mica modificare: intr-adevar, Codul va intra in vigoare din mai, cu exceptia prevederilor referitoare la accize, care se vor aplica in avanpremiera. Drept urmare, din 1 aprilie, cresc toate accizele. Pe 12 aprilie, ministrul de Finante de atunci, Ionut Popescu, si marele strateg economic si fiscal al Aliantei, Varujan Vosganian, anunta alta schimbare a modificarii, una vizand impozitarea dobanzii la conturile bancare. Partia fiind deschisa, urmeaza modificari in rafala. In 20 aprilie, Comisia de buget-finante din Senat semneaza raportul privind aceste modificari. La 1 mai – alta surpriza! Codul schimbat n-a intrat in vigoare asa cum se promisese. S-a avansat alta data: 1 iunie. Peste patru zile, Senatul aproba, in plen, ordonanta ce consfintea modificarile. Pe 24 mai, proiectul ajunge si la Camera Deputatilor. Drum lung, de vreme ce a durat trei saptamani… In 31 mai, bancile, agentii imobiliari si brokerii intra in fibrilatie: modificarile ce vizau taxarea capitalului nu fusesera inca publicate in Monitorul Oficial, desi se stia ca vor intra in vigoare a doua zi. Pe 1 iunie, in mare graba, ordonanta este, in fine, publicata, dupa ce presedintele Basescu, aflat in Japonia, o primeste la semnat prin fax!!! In 4 iunie, intra, in fine, in vigoare.
Misiunea asta fiind indeplinita, Ionut Popescu a fost schimbat cu Sebastian Vladescu. Imediat, noul boss de la Finante a dat pe goarna o declaratie halucinanta: ca el are doua obiective – sa bulverseze mediul de afaceri (ca, deh, nu era destul de bulversat!) si sa modifice Codul Fiscal abia modificat. Si babilonia a reinceput. Iar termene, iar amanari, iar noi promisiuni si amenintari. Din 4 iunie pana acum s-au „creionat”, sa zic asa, vreo cinci variante de modificare a modificatului act normativ. S-a anuntat ca una dintre variantele astea, sau o compilatie a lor, va intra in vigoare la 1 ianuarie 2006. Deunazi, premierul a declarat ca nu va intra. Surse guvernamentale vorbesc despre o noua data-tinta: 1 iulie 2006. Dupa avantul initial si dupa ce si-a dat cu stangul in dreptul de vreo cateva ori, facandu-se de cacao, ministrul Vladescu s-a bosumflat si tace malc. Contribuabilii, loviti de cota unica si de „corelarile” ei, adica de introducerea si marirea multor altor taxe si impozite, chiar nu mai stiu la ce rau sa se astepte. Firmele nu pot face nici un plan de afaceri, nu stiu daca pot sau nu mentine numarul de angajati, practic nu pot previziona nimic. Pe parcursul unui an am asistat, asadar, la o lectie data de marii finantisti ai puterii. O lectie despre cum se poate bloca economia din prostie, incompetenta sau / si nepasare.
Concluzia a tras-o un reprezentant al patronatelor IMM-urilor, si nu acum, ci inca de prin primavara: „Domnilor guvernanti! Nu ne mai relaxati fiscal! Lasati-ne asa, ca ramanem fara nici un leu!”. Credeti ca a auzit vreunul dintre cei ce ar fi trebuit sa auda? As!