Ioane, du-te tu la psiholog! Da` urgent! (II)

Cum scriam ieri, obsesia dezvoltată de Ioan Ghișe în ceea ce privește presa s-a concretizat într-un nou proiect de lege împotriva ziariștilor și editorilor. Bine, el spune că scopul este, dimpotrivă, să creeze „cadrul instituțional pentru ca jurnalistul să fie protejat de abuzurile autorităților sau patronilor de media”, dar acesta nu este decât un exemplu al acelui dublu limbaj politicianist, care trebuie înțeles de-a-ndoaselea.
Ce vrea Ioan Ghișe? Păi, să bage și la figurat presa într-un țarc (fiindcă la propriu deja am avut parte de așa ceva, chiar la Parlament), tributar, probabil, mentalității comuniste de a controla totul, de a „încadra” totul (de-aici sintagma „în cadrul”, devenită tic verbal la activiști, prezentă și în motivația sa). Pentru asta, a imaginat condiții peste condiții și un întreg eșafodaj instituțional. Concret, după mintea d-lui Ghișe, ziarist n-ar putea fi decât un posesor al „Cărții de jurnalist” sau „Cărții de presă”. Aceasta ar urma să fie eliberată de o structură intitulată Colegiul Național al Jurnaliștilor, iar fericiții ei posesori n-ar avea, totuși, voie să-și exercite profesia fără a-și deschide „cabinete jurnalistice” individuale sau asociate, dotate cu arhivă, registratură și obligate să țină evidență financiar-contabilă! Adică fiecare ziarist sau fiecare cabinet de ziariști-asociați ar trebui să se transforme în firmă cu angajați: arhivar, registrator, contabil, eventual și paznic și om de serviciu! De unde să-i plătească, mai ales având în vedere că veniturile din meseria asta sunt mici în România? De ce să nu-și vadă ziariștii doar de meseria lor? Dl. Ghișe nu scrie în proiectul dumisale, că nu-l interesează!  Iar editorii n-ar avea voie să publice decât producții dovedite ca provenind din cabinete jurnalistice. Deci adio colaboratori, adio articole de la cititori, adio opinii sau articole despre descoperirii importante, semnate de somități în domeniile lor. 
Pentru permiterea activității unor asemenea entități economice (la urma urmei), dl. Ghișe vrea înființarea Registrului Unic al Cabinetelor. Firește, după gândirea fantasmagorică a inițiatorului, cartea aia de presă și cabinetul jurnalistic
n-ar garanta în totalitate dreptul ziariștilor de a munci. Prevăzător, el propune ca acestora să li se atesteze o dată la trei ani calitatea de jurnalist, de parcă  în acest interval ar exista pericolul să uite meseria practicând-o sau să-și piardă aptitudinile! Însă nici „atestarea” nu e suficientă pentru dl. Ghișe. De-aia ține morțiș să condiționeze practicarea meseriei de jurnalist de ok-ul anual al unui psiholog, în urma unui examen.
În fine, scrupulos, d-sa nu uită să introducă și delictul de presă, care ar urma să atingă și exprimarea opiniilor. Nu doar atât: are ambiția să revoluționeze și domeniul judiciar, inventând… „cvasi-delictul”!!! 
De parcă nu erau suficiente prevederile din Codurile juridice. Pentru supravegherea presei, constatarea și sancționarea delictelor și „cvasi-delictelor”, Ioan Ghișe prevede înființarea a încă unei instituții: „Ombudsman-ul mass-media” . Mă rog, definiția pe care o știu eu spune că ombudsman-ul este o persoană sau o instituție care are rolul de a examina (nu și de a sancționa) plângerile cetățenilor împotriva administrației, un fel de avocat al poporului… dar să trecem. Dl. Ghișe nu uită să precizeze că nu pot fi jurnaliști cei care au fost condamnați definitiv pentru furt, viol tâlhărie, crimă, escrocare, trădare de țară și „alte fapte incompatibile cu morala socială”. Dar cei care au fost turnători la Securitate, precum domnia sa, au voie?
(continuare în numărul
de mâine)