Între vorbele și faptele politicienilor

În anii de când fac presă am învățat că politicienii care ne conduc trăiesc într-o lume a lor, mult diferită de aceea în care viețuim noi, ceilalți. O  lume de hârtie („proiecte”, „programe”, „strategii”, „analize”, „studii” și-așa mai departe), de vorbe umflate, goale de conținut, o lume a ipocriziei, a automobilelor de lux, a vilelor, a conturilor bancare bine garnisite, a relațiilor profitabile… Și, mai nou, a fricii de DNA, dar asta e altă discuție.   
Am mai învățat că pentru politicieni unul și același lucru e bun sau rău îl funcție de cine îl face. Dacă îl face adversarul, atunci lucrul acela devine o expresie a demagogiei, a amatorismului, a abjecției, a slujirii unor interese oculte, antinaționale, o măsură a disprețului față de cetățeni și-așa mai departe. Când, însă, îl fac ei, încetează brusc să fie condamnabil și devine o probă de curaj, competență, bună guvernare, patriotism luminat, abnegație, slujire dezinteresată a neamului, ceva absolut indispensabil pentru ca în țară să fie bine și tot românul să prospere.
Și am mai învățat ceva: că limbajul politicienilor este unul cu totul special și ai nevoie de ceva expertiză pentru a-l desluși corect. De obicei, cuvintele pe care le rostesc înseamnă, în realitate, exact opusul. De pildă, când afirmă că lucrează pentru cetățeni, trebuie să înțelegi că lucrează împotriva cetățenilor și spre paguba lor; când promit scăderea fiscalității, traducerea este că tocmai au pus la cale mărirea acesteia; când se laudă că situația țării este foarte bună, înseamnă că e de rău. Așa se explică de ce între vorbele și faptele lor e un hău incomensurabil.
Un exemplu foarte recent este al d-nei ministru al Muncii (titulatura e mai lungă, dar n-o să vă plictisesc), Rovana Plumb, care s-a lăudat, într-un comunicat de presă, că a ținut un speech la o comisie a ONU, sfătuindu-i pe liderii lumii să combată sărăcia, dacă nu vor să aibă probleme cu extremismul. Citez: „sărăcia este un fenomen atât de complex și de grav încât combaterea ei trebuie să fie o prioritate a guvernanților”; „fiecare țară și fiecare guvern trebuie să ia în considerare ca politică de stat aplicarea acelor măsuri menite să combată sărăcia; dacă liderii politici nu răspund provocărilor generate de acest fenomen, există riscul unor mutații politice periculoase; știm cu toții că sărăcia poate crea teren propice pentru creșterea curentelor extremiste”. Adânci cugetări, nu-i așa? Însă, dincolo de aceste enunțuri de școală primară, altceva este important: din ce postură dă sfaturi lumii large d-na Plumb? Din postura de ministru în guvernul unei țări în care peste 80% din populație se confruntă, într-o măsură sau alta, tocmai cu sărăcia!