Intră PNL la guvernare? (I)

O știre aruncată pe piață „din surse” (cum altfel?) spune că de la începutul acestei luni liberalii negociază cu lideri PD-L din eșalonul al doilea intrarea PNL la guvernare alături de social-democrați. Din partea liberalilor ar fi participat chiar Crin Antonescu, însoțit de un  „greu” al partidului, Radu Rușanu, iar discuțiile ar fi debutat după niște schimburi mai dure de replici între șeful liberalilor și cel al pesediștilor, Victor Ponta. 
Printre cererile PNL s-ar numără – spune știrea – eliminarea din Guvern a tripletei Videanu-Berceanu-Blaga, ceea ce, mă gândesc, nu poate fi decât pe placul celeilalte triplete, anume Băsescu-Udrea-Boc. În schimb, PD-L ar fi cerut „probe de loialitate”. Acum, dacă ne luăm după ce s-a întâmplat deunăzi în Parlament, PNL ar fi și început să furnizeze asemenea probe. Structura votului dat în Senat la legea Agenției de Integritate, adoptată cu 78 de voturi pentru și o abținere, arată că au votat favorabil 46 de senatori PD-L, 6 UDMR, 11 independenți și 15 liberali. Fără aceștia din urmă, nu s-ar fi putut obține majoritatea calificată de 69 de voturi. La fel s-a întâmplat și în cazul modificărilor aduse Legii Curții Constituționale, potrivit cărora marile procese de corupție nu vor mai putea fi întrerupte prin invocarea excepției de neconstituționalitate, cum s-a întâmplat până acum. Fără voturile liberalilor, nici acest proiect n-ar fi trecut.
Dacă mă întrebați pe mine, nu cred foarte tare în reîntoarcerea PNL la guvernare alături de PD-L. E greu să-i dai la o parte pe Videanu-Berceanu-Blaga, chiar dacă nu puțini din PD-L o doresc. Și pe cine să pui în loc? Pe Relu Fenechiu? Pe Teodor Atanasiu? Pe Adomniței? Apoi, mai e vorba și despre orgoliile unora de-a fi ei vioara întâi, deși rezultatele obținute în alegeri nu-i îndreptățesc.
Cu toate astea, un parteneriat PD-L-PNL ar fi cea mai bună mutare tactică pentru ambele partide. De altfel, dacă din 2005, Alianța D.A. nu s-ar fi consumat în scandaluri, ci ar fi înțeles să depășească diferendele dintre cele două componente, având ca miză câștigarea jocului (copilăresc, la urma urmei) de-a „cine-i șeful” și s-ar fi concentrat, politic vorbind, pe minimalizarea PSD, probabil social-democrații ar fi scăzut la o cotă electorală de
10-12%. După care PNL și PD-L n-ar fi avut decât să-și dispute între ele ce-ar fi vrut. Așa, însă, bătălia dintre liberali și democrat-liberali a avut, finalmente, un singur câștigător: PSD, care a ajuns la procentaje la care nici nu visa acum patru ani. Și fără să muncească aproape deloc pentru ele.
    continuare în numărul următor