Editorial

Implozie „stegară”

 

E normal ca Finanțele să nu aprobe planul de reorganizare financiară al grupării FC Brașov când eminenții juriști care au făcut documentația au omis să treacă și ce bani au de încasat „stegarii”, plângându-se, în scris, doar de datorii și neaducând discuția de eșaloanea acestora.

Păi, așa cum ne-a relatat Paul Enache, falimentara FC Brașov trebuie să primească 200.000 de euro pe Mateiu, ajuns la CS „U” Craiova, 100.000 de euro pentru cedarea juniorului Olteanu la Dinamo, plus un milion de euro dintr-un așteptat transfer al stelistului internațional Chipciu în străinătate. Apropo, acest ultim act menționat a fost închis în vreun fișet secret?!… Apoi, în cazul unei promovări, spre știința ANAF-ului putea fi trecută suma de 1.5 milioane de euro pe care „galben-negrii” ar fi luat-o din drepturile de televizare.

Astfel, FC Brașov a ajuns, penibil, să se târâie într-o sărăcie lucie, încasând amenințări cu nemiluita, ba că se taie gazul și curentul electric la Stadionul „Tineretului”, probabil și la „ICIM”, ba că fotbaliștii (masochiștii ce or fi rămas) nu mai pot mânca la cantina de „ajutor social” aparținând de Roman SA, în promisiunile dulcege ale unor investitori „de bine” italieni, vorbitori și de spaniolă, care n-au catadicsit nici în ceasul al 12-lea să depună niște garanții bancare la ANAF, să-și demonstreze seriozitatea declarată.

Din agonia asta se poate clădi, încet, dar sigur, un nou „Steagu’ Roșu”, fără vorbe mari, gen „ridicăm un nou Stadion «Municipal», să găzduim meciuri la Euro 2012” (vă mai aduceți aminte de proiectul cu palmieri, adus cu telegondola fix din iluzoria carpetă a răpirii din serai, într-o armonioasă colaborare edil – investitor de care ulterior s-a ales praful, ce va fi, în curând, stropit din belșug cu bere la „Oktoberfest”?). Și, pentru a-și recâștiga imaginea vopsită cu diverse Cruduțe de ocazie, chiar de-ar ajunge în liga a treia, gruparea ar trebui să apeleze la ajutorul dezinteresat al fostelor glorii, precum Nicolae Pescaru ori Csaba Györffy, umilite în zeflemeaua miserupistă a patronului decăzut. 

Foto: Facebook FC Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare